|
Craiova meniu:
|

Universitatea Craiova revine spectaculos și învinge pe U Cluj cu 2-1, după ce a fost condusă până în minutul 86
 Universitatea Craiova a obținut o victorie dramatică în fața celor de la U Cluj, scor 2-1, pe teren propriu, în cadrul etapei a treia a primei ligi. Oltenii au întors rezultatul pe final, grație unei „duble” semnate de Al Hamlawi.
Meciul a început sub semnul echilibrului, însă clujenii au fost primii care s-au apropiat periculos de poarta adversă. În minutul 21, Macalou a trimis o centrare periculoasă în fața porții, iar faza a continuat cu o nouă ocazie, însă portarul Isenko a intervenit salvator. Șase minute mai târziu, Murgia a șutat mult peste poartă.
Gazdele au replicat prin Baiaram, care în minutul 30 a pătruns cu balonul la picior, dar șutul său a fost reținut fără emoții de Lefter. Un minut mai târziu, Macalou a fost blocat de Mogoș, iar faza a dus la un corner pentru U Cluj. Lovitura de colț s-a dovedit decisivă: în minutul 32, Miguel Silva a profitat de pasivitatea defensivei craiovene și a înscris cu o reluare din apropiere, deschizând scorul.
Până la pauză, ardelenii au avut alte două ocazii clare. Lukic a trimis o lovitură de cap periculoasă, respinsă de Isenko (min. 36), iar Macalou a fost blocat din unghi de același portar (min. 39). La faza imediat următoare, Drammeh a reluat spre poartă, dar Romanchuk a respins de pe linia porții.
Craiova a avut o tresărire ofensivă înainte de pauză, printr-un șut al lui Crețu care a trecut pe lângă (min. 44).
Repriza secundă a început cu un gol anulat pentru offside, după ce Mora trimisese balonul în plasă (min. 48). Craiova a continuat să forțeze egalarea, dar Mekvabișvili (min. 56) și Stevanovic (min. 70), care a lovit bara, nu au reușit să concretizeze.
Presiunea oltenilor a dat roade pe final. În minutul 83, arbitrul a dictat penalty pentru gazde, după un henț comis de Miguel Silva în propriul careu. Trei minute mai târziu, Al Hamlawi a restabilit egalitatea de la punctul cu var.
În minutul 90, același Al Hamlawi a adus victoria Craiovei, cu o reluare din 6 metri, în urma unui contraatac bine executat. Baiaram putea închide meciul la 3-1 în prelungiri, dar Lefter a intervenit salvator (min. 90+5).
Universitatea Craiova obține astfel trei puncte importante, după o partidă în care a fost pusă serios la încercare de o echipă ardeleană extrem de organizată. Oltenii ocupă locul secund în clasament, în timp ce U Cluj ajunge pe locul șase după prima înfrângere a sezonului.
Caseta tehnică
Universitatea Craiova: Isenko – Mogoş (Screciu 71), N. Stevanovic (T. Băluţă 71), Romanchuk – Carlos Mora, A. Creţu (Nsimba 71), Mekvabishvili (Samuel Teles 82), M. Rădulescu – Cicâldău (Houri 46) – Baiaram, Al Hamlawi. Antrenor: Mirel Rădoi.
U Cluj: Lefter – Chipciu, D. Codrea, I. Cristea (Artean 46), Miguel Silva – Drammeh, Bic (G. Simion 63), Murgia (D. Nistor 63) – Fabry – Macalou (A. Trică 88), Lukic (M. Thiam 63). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Cartonaşe galbene: - / I. Cristea 32, Fabry 52.
Arbitri: Marcel Bîrsan - Marius Marica, Traian Neacşu. |
: 9 ( 1 ) - !
20-09: Universitatea Craiova a spulberat pe FCsB: 5-0 în vulcanul din Bănie Universitatea Craiova a obținut una dintre cele mai categorice victorii din actualul sezon de Liga 1. Campioana României a învins-o pe FCSB cu un incredibil 5-0, sâmbătă seara, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a 10-a.
... [ ] Stiri Universitatea Craiova
14-09: Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova 0-1. Cicâldău a lovit decisiv Universitatea Craiova a plecat cu toate cele trei puncte de la Arad, după ce a trecut cu 1-0 de Corvinul Hunedoara. Partida s-a disputat duminică seara și a contat pentru etapa a 9-a din Liga 1.
Succesul este primul obținut de olte ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
08-09: Universitatea Craiova, victorie categorică în duelul cu U Cluj Universitatea Craiova a încheiat în forță etapa a opta din Liga 1. Campioana României a obținut o victorie categorică, scor 4-0, în fața Universității Cluj, în partida disputată luni seara pe stadionul Ion Oblemenco.
Unive ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
04-09: FC Bacău – Universitatea Craiova 1-2 în Cupa României. Deținătoarea trofeului începe cu dreptul Universitatea Craiova și-a început parcursul în noua ediție a Cupei României cu o victorie. Deținătoarea trofeului s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la FC Bacău, formație din eșalonul secund pregătită de Costel Enache.
O ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
01-09: Rapid – Universitatea Craiova 1-1. Campioana pleacă din Giulești cu un punct Universitatea Craiova, campioana en-titre, a remizat luni seară pe terenul Rapidului, scor 1-1, în partida care a închis etapa a șaptea din Liga 1. Oltenii au condus la pauză, însă giuleștenii au revenit în repriza secundă și au obținut u ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|