Craiova meniu:
|
Stadion
Nume: |
Ion Oblemenco |
Adresa: |
Bd. Ion Antonescu nr.1 |
Capacitate: |
40.000 locuri |
Dimensiuni teren: |
90 x 70 metri |
Amplasament
Stadionul "Ion Oblemenco", templul fotbalului românesc
Istoria unei arene de legendă
O dată cu promovarea "Stiintei" în Divizia A, în 1964, stadionul "Tineretului", cel mai mare din oras la acea vreme, s-a dovedit repede mult prea mic pentru dragostea de fotbal care a molipsit în scurt timp întreaga Oltenie. Si cum n-am fost "pasageri" pe prima scenă, s-a proiectat si realizat constructia celui mai mare stadion din provincie - la vremea aceea se numea "Central" -, inaugurat la 29 octombrie 1967, cu ocazia meciului echipelor de tineret ale României si Poloniei (scor 2-2). De atunci, el a devenit fieful Universitătii Craiova si martorul marilor performante pe care aceasta le-a obtinut. Aici si-au dat întâlnire, venind din toate colturile Olteniei, împătimitii "inalienabili" ai fotbalului si ai "Campioanei unei mari iubiri". Aici s-au întâlnit oameni din toată tara, uniti în a sustine "evadarea" oltenilor de sub călcâiul cizmei tintuite, care au reusit astfel să realizeze două premiere ale fotbalului românesc:
1) Pătrunderea în "primăvara" europeană a Cupei Campionilor Europeni (un fel de Liga Campionilor de astăzi), când pe gazonul stadionului craiovean au venit în sferturile de finală "băietii de aur" ai lui Bayern Munchen cu Sepp Muller, Breitner, Rummenigge et co. în primăvara anului 1982.
2) Neuitatul "parcurs" din sezonul 1982-1983 până în semifinalele Cupei UEFA, când o bară blestemată i-a oprit pe olteni să ajungă în finală. Si poate fără interventia urgentă a "terminatorilor" în uniformă, arena craioveană ar fi fost martora unor alte strălucite performante.
Sezonul 2002-2003 ramane intiparit cu majuscule in istoria stadionului: 28 noiembrie 2002 este ziua in care s-a efectuat primul antrenament al Universitatii la lumina reflectoarelor, antrenament care a fost asitat de circa 2000 de spectatori. Pe 29 noiembrie 2002 are loc inaugurarea oficiala a nocturnei in fata a 15.000 de spectatori, iar pe 30 noiembrie 2002 se joaca primul meci in nocturna: Universitatea Craiova - Ceahlaul Piatra-Neamt 0-0, partida la care au asistat 40.000 de spectatori. Echipa din acel sezon era urmatoarea: Agachi, Vochin, Ciocoi, Papura, Rada, Miclea, Stinga, Badea, Lutu, Sava, Vladoiu; antrenor: Sorin Cirtu.
Pe stadionul "Central" al Băniei a evoluat de mai multe ori echipa natională a României:
1972: România-Austria 1-1
1979: România-Spania 2-2, în preliminariile CE (la spanioli jucau Del Bosque, fost antrenor al Realului Madrid, si Alesanco, fost jucator la FC Barcelona si fost antrenor la Universitatea Craiova în 1998)
1984: România-Grecia 2-0
1985: România-Turcia 3-0, în preliminariile CM
2003: România-Bosnia 2-0, în preliminariile CE
2004: România-Macedonia 2-1, în preliminariile CM.
Dar cel mai important meci disputat pe stadionul "Ion Oblemenco" ramane semifinala Cupei UEFA 1982/83, Universitatea Craiova - Benfica Lisabona 1-1.
|
|