|
Craiova meniu:
|
Teodor Ion Taralunga
Data si locul nasterii: 8 iunie 1945, com.Manasia, jud.Ialomita
1961-1962: jucator la Carpati Sinaia
1962-1963: jucator la Viitorul Bucuresti
1963-1964: jucator la Carpati Sinaia
1964-1965: jucator la ASA Targu-Mures
1965-1970: jucator la Progresul Bucuresti
1970-1975: jucator la Universitatea Craiova (a castigat Campionatul National 1973/74)
1975-1976: jucator la Dinamo Slatina
1976-1978: jucator la Universitatea Craiova (a castigat Cupa Romaniei 1976/77)
1978-1979: jucator la Pandurii Targu-Jiu
1979: antrenor la centrul de copii si juniori la Universitatea Craiova
A jucat de 3 ori in echipa nationala
Cetatean de onoare al municipiului Craiova.
Privilegiul de a fi fotbalist
Februarie 2000. FC Telespan urma să dispute un meci amical cu FC Doi Cocosi. Înaintea partidei, Gioni Săndulescu intră în vestiarul vâlcenilor, urmat de vreo 20 de pustani, se opreste la vreo trei pasi de echipa vâlceană si arată cu degetul spre Tarălungă. "Bă, voi îl cunoasteti pe nenea ăsta? A fost cea mai mare extremă a României!" Admiratia copiilor, amestecată cu emotia fostului international, au dat un moment unic, în urma căruia o liniste apăsătoare i-a cuprins pe toti cei prezenti. Bineînteles, Tarălungă nu a fost cea mai mare extremă a României dar, în schimb, a fost un personaj fără de care fotbalul nostru nu ar fi fost atât de frumos.
Copilăria nu a fost una tocmai fericită. Soarta l-a adus într-un orfelinat din Busteni, dar fotbalul l-a atras ca un magnet. "Într-o zi, am fugit la Sinaia, acolo unde locuia sora mea si m-am dus si la stadion. Acolo, Costel Stoianovici m-a băgat la selectie. După ce m-am dezbrăcat, nu mi-a mai dat drumul. În aceea grupă am fost coleg cu marele portar Gornea si cu Panturu, singurul român care a devenit campion mondial de bob. La 16 ani, am debutat în Divizia B." Pasul spre prima divizie l-a făcut la Tg. Mures, acolo unde a făcut stagiul militar. "Adevărul este că eu nu am îmbrăcat niciodată uniforma cachie. De altfel, după europenele din '65, pe mine si pe si pe Lajos Sătmăreanu, o masină ne-a luat direct de pe aeroport si ne-a dus în Ghencea. De Ziua Minerului, au vrut să mă transfere la FC Baia Mare. Era o chestie impusă pe linie de partid. Eu m-am opus si m-au trimis în arest. În acel moment, cariera mea la Steaua a luat sfârsit! Nu am regretat niciodată. Stiti de ce? Pentru că mă făceau ofiter!"
La cină cu Ion Tiriac si ambasadorul Marii Britanii
Dezertarea de la Steaua a făcut ca Teo Tarălungă să ajungă la Progresul, acolo unde, atmosfera boemă era una care i se potrivea ca o mănusă. "Acolo l-am cunoscut pe Ilie Năstase. Asta, împreună cu Matache, făceau pariuri cu mine, la loviturile de la 11 metri. Ei erau amândoi pe blat si eu dădeam mereu berile. În aceea perioadă, m-am împrietenit cu Ion Tiriac. Datorită lui, în 1968, la Intercontinental, l-am cunoscut pe ambasadorul Marii Britanii în România. Toti eram invitatii lui Tiriac la cină. Ce viată am dus eu la Progresul! Asa de mult mă iubeau ăia acolo, încât eram singurul pe care, prin vămi, nu-l controla nimeni de valută."
La Craiova, pentru Oblemenco
A părăsit Progresul ca să nu-si mai supere mama. Aceasta îsi dorea fiul intrat la o facultate, pentru ca "să devină si el om de vază." Orasul ales pentru studii a fost Craiova. "În '69 am dat la Universitate si am si luat examenul. Adevărul este că din '63 o minteam pe mama că sunt student!" Am venit să joc la Stiinta numai pentru prietenul meu, Dumnezeu să-l ierte!, Nelu Oblemenco. Mamă, ce echipă am găsit acolo: Deselnicu, Bâtlan, Ivan, Adrian Popescu, Oblemenco, Strâmbeanu. Apoi au venit Stefănescu, Marcu, Balaci, Sames, Boc si ceilalti. Vorba lui Dobrin: «Cu noi, înnebuneau oltenii în tribune!» Acolo, toti ne stiam interesul. Dacă la 12 noaptea ne trezea cineva, ne duceam la avion, plecam, îi băteam pe amărâtii ăia care ne erau adversari, si gata. Totul era simplu. Noi nu aveam treabă cu partidul! Singurul care se mai băga era prorectorul Botea. El ne mai zicea: «Dragii mei, vă dăm ca la Dinamo. Asa că trebuie să jucati ca acolo! Câte examene dati în toamnă? A... zece? Atunci, dacă nu aveti chef de joc, să veniti cu câte 30 de mii la mine si să promovati!» Botea ăsta ajunsese prorector, din paznic de noapte! A avut el o ambitie, dar era sufletist."
În sapte ani petrecuti la Universitatea, Tarălungă nu-si aminteste decât de un singur blat. "Pe vremea aceea, nu erau măgăriile de acum. La un meci în Bănie, cu Farul, a fost singura dată când Ministerul Învătământului ne-a pus să ajutăm Iasiul să scape de retrogradare. Atât de mult ne-a păsat de ei, încât le-am dat 4-0. Nu am luat nimic. Farul ne oferea un sejur de 14 zile la mare. Anul următor, de ciudă, ei au făcut jocul lui Dinamo, dar i-am bătut cu 2-1. Ne-au dat un concediu pe Coasta de Azur."
Atunci când si-a rupt piciorul, Tarălungă avea să-l cunoască pe prim-secretarul judetului Vâlcea, Teodor Coman, cel care era Dumnezeul sportului de la poalele Capelei. "Am venit cu sotia la Rm. Vâlcea, că este de aici, si m-am dus la Arene. Pe atunci, încă erau în constructie. Coman m-a invitat la un meci pe care Chimia îl avea cu Steaua. Trebuia să se încheie cu victoria vâlcenilor, pentru că asa era aranjamentul. Am văzut meciul cu Teodor Coman la oficială si i-am zis că Steaua nu-i va face jocul. Am avut dreptate, iar Vâlcea a pierdut cu 2-1. După partidă, Coman l-a chemat pe Ioan Alexandrescu si i-a zis: «Bă, porc ai fost, porc esti, porc o să mori!», apoi am plecat să bem la Capela. Cu noi a venit si Rainea, arbitrul meciului. I-am zis că peste o săptămână o să batem Steaua cu 3-0, la Craiova, si îi vom răzbuna pe vâlceni. Mi-am dat ghipsul jos, m-am pregătit, am jucat si am învins cu 3-1. A doua zi, Coman m-a chemat la Rm. Vâlcea, la el acasă, unde am mers împreună cu cumnatul meu, Doru Chirită (n.r.: managerul Petrom SA -Filiala Vâlcea), mi-a dat un plic cu 10.000 de lei, primă de meci, si m-a pus să fac cinste cu o baterie de vin. Dacă nu era Coman în Vâlcea, aici niciodată nu era sport de performantă!"
Vin negru si chiftelute de căprioară, în pădurea Sarului
Finalul carierei i-a purtat pasii la Slatina, acolo unde clanul lui Ceausescu mânca fotbalul pe pâine. "La ăia, sforile le trăgea Ion Sandu, despre care se spunea că este nasul lui Ceausescu. El a iubit în viata lui doar doi fotbalisti: pe mine si pe Dobrin. De altfel, pozele noastre le avea în permanentă pe birou. Atâta timp cât am jucat la Slatina, săptămânal, în biroul lui, îmi dădea de la el câte 5-6 mii de lei. De câte ori se plimba prin pădurea Sarului, mă lua cu el. Acolo mâncam chiftelute de căprioară si beam vin negru. De altfel, Sandu a tinut mortis să rămân în Slatina. A vrut să-mi dea gratis o casă lângă Militie. M-a pus să mi-o aleg pe cea care îmi place. Nu a vrut nevastă-mea, si astfel am ajuns la Rm. Vâlcea. Eu zic că dacă regimul trecut rămânea la putere, sportul românesc ar fi dus-o extraordinar. Asta nu înseamnă că sunt comunist!"
(11 decembrie 2001)
|
|
!
