|
Craiova meniu:
|

FC Botoșani - Universitatea Craiova, primul pas greșit de la revenirea lui Rădoi
 FC Botoșani și Universitatea Craiova au remizat în etapa 28 a Superligii, 2-2, cu gazdele egalând în minutul 90+3. „Juveții” rămân cu o singură victorie în 14 meciuri la Botoșani!
Ștefan Baiaram (7) n-a ajuns la centrarea exactă a lui Oshima, încurcat și de Friday. Vârful oltenilor a fost mult mai periculos zece minute mai târziu, doar că portarul Botoșaniului nu a fost pus de decor între buturi.
Dar cu gândul doar la ce să facă și cum să facă să dea golul care să-i apropie de a cincea victorie la rând, juveții i-au pierdut din vedere pentru un moment pe atacanții moldovenilor. Enzo Lopez (21) a fost blocat bine de portarul oltenilor, doar că mingea a ajuns la mereu imprevizibilul Ongenda, care a reluat cu capul de la distanță și mingea a lovit stâlpul din dreapta!
Cîmpanu a uitat că a mâncat o pâine (și) în Bănie: după pasa de excepție de la oportunitatea lui Lopez și-a trecut în CV-ul partidei un șut inteligent din lateral dreapta, pe care Popescu (32) l-a gestionat bine, dar cu dificultate. Practic, faza a anunțat deschiderea scorului.
Enzo Lopez (34) a fost omul potrivit la locul potrivit, în fața porții adverse. După o fază fixă. Letal. Dar bucuria n-a durat prea mult. Safira (38) a arătat că este fotbalist brazilian, o reușită extraordinară, din prima, din "foarfecă" laterală, după ce i-a stricat aniversarea lui Miron. De remarcat faza și centrarea lui Mora, din nou de excepție în dreapta. Ce gol de debut a reușit Safira în tricoul juveților! La a 5-a prezență pentru olteni. Safira a scăpat de un adversar pierdut prin iarbă, a pasat pentru Baiaram care n-a vrut să fie ratangiul meciului. La a patra încercare, unu la unu cu portarul advers, decarul alb-abaștrilor n-a mai ratat ținta. Era minutul 65 și se contura a 5-a victorie consecutivă din palmares de la revenirea lui Mirel Rădoi! De fapt, a fost o iluzie.
Botoșaniul s-a aruncat kamikaze în atac pe final de joc, inclusiv cu Șeroni împins la fie ce-o fi. Și a meritat! 2-2, a egalat Argentina: o fază muncită de Lopez, cu noroc mingea a ajuns la Pavlovic, care a avut sânge rece incredibil în minutul 90+4.
Moldovenii refuză a 5-a victorie la rând lui Rădoi, dar și locul 1 măcar pentru o seară. |
: 9 ( 1 ) - !
20-09: Universitatea Craiova a spulberat pe FCsB: 5-0 în vulcanul din Bănie Universitatea Craiova a obținut una dintre cele mai categorice victorii din actualul sezon de Liga 1. Campioana României a învins-o pe FCSB cu un incredibil 5-0, sâmbătă seara, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a 10-a.
... [ ] Stiri Universitatea Craiova
14-09: Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova 0-1. Cicâldău a lovit decisiv Universitatea Craiova a plecat cu toate cele trei puncte de la Arad, după ce a trecut cu 1-0 de Corvinul Hunedoara. Partida s-a disputat duminică seara și a contat pentru etapa a 9-a din Liga 1.
Succesul este primul obținut de olte ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
08-09: Universitatea Craiova, victorie categorică în duelul cu U Cluj Universitatea Craiova a încheiat în forță etapa a opta din Liga 1. Campioana României a obținut o victorie categorică, scor 4-0, în fața Universității Cluj, în partida disputată luni seara pe stadionul Ion Oblemenco.
Unive ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
04-09: FC Bacău – Universitatea Craiova 1-2 în Cupa României. Deținătoarea trofeului începe cu dreptul Universitatea Craiova și-a început parcursul în noua ediție a Cupei României cu o victorie. Deținătoarea trofeului s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la FC Bacău, formație din eșalonul secund pregătită de Costel Enache.
O ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
01-09: Rapid – Universitatea Craiova 1-1. Campioana pleacă din Giulești cu un punct Universitatea Craiova, campioana en-titre, a remizat luni seară pe terenul Rapidului, scor 1-1, în partida care a închis etapa a șaptea din Liga 1. Oltenii au condus la pauză, însă giuleștenii au revenit în repriza secundă și au obținut u ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|