| 11
22
Craiova meniu:
|
Vālcenii vor Craiova īn Zăvoi
 Oficialii de la CSM Vālcea nu sunt siguri că gruparea din Zăvoi va mai juca meciul amical programat pe 21 februarie contra Universităţii Craiova. Sunt ceva probleme, nu ştiu dacă vom mai disputa acel amical. Oricum, dacă nu va fi Universitatea Craiova, va fi o formaţie tot din primul eşalon, Pandurii Tārgu Jiu, a spus directorul general al echipei oltene, Florin Verigeanu. Īn această săptămānă, CSM Vālcea va juca două partide de pregătire, māine şi sāmbătă, cu FC Cisnădie şi Petrolul Ploieşti, ambele īn deplasare. Gruparea din Zăvoi a ratat transferul lui Sergiu Māndrean de la Pandurii Tārgu Jiu, dar īi aşteaptă la Rāmnicu Vālcea pe Adrian Nalaţi şi Daniel Orac, ambii īmprumutaţi pānă la vară.
Māine va avea loc īn staţiunea Căciulata o īntālnire a conducătorilor de cluburi din Oltenia cu oficiali ai Federaţiei Romāne de Fotbal şi ai Comisiei Centrale a Arbitrilor. La şedinţă vor participa reprezentanţi ai grupărilor din eşaloanele doi şi trei, Mircea Sandu, Gheorghe Constantin şi Ionuţ Lupescu anunţānd că vor fi prezenţi. Aşa s-a decis, ca īnainte de īnceperea returului de campionat să discutăm cu toţi preşedinţii de cluburi din Liga a II-a şi Liga a III-a. Sunt sigur că discuţiile vor fi amiabile şi vom afla direct de la ei care sunt problemele cu care se confruntă şi care le sunt nemulţumirile legate de prestaţiile arbitrilor, a afirmat preşedintele CCA, Gheorghe Constantin. |
: 9 ( 1 ) - !
19-03: Programul etapei a 3-a din playoff Či playout Ć®n Liga 1 Vineri, 3 aprilie
Ora 20.30 FC BotoÅani ā FCSB (playout)
SĆ¢mbÄtÄ, 4 aprilie
Ora 15.00 Oţelul Galaţi - FC Hermannstadt (playout)
Ora 19.30 FC ArgeÅ - Dinamo BucureÅti (playoff)
... [ ] Stiri Universitatea Craiova
14-03: SurprizÄ uriaČÄ Ć®n debutul play-off-ului: FC ArgeČ Ć®nvinge liderul Universitatea Craiova chiar Ć®n BÄnie Startul play-off-ului din Liga 1 a adus un rezultat neaČteptat la Craiova, acolo unde FC ArgeČ a reuČit sÄ se impunÄ cu 1-0 Ć®n faČa liderului Universitatea Craiova, Ć®ntr-o partidÄ disputatÄ vineri seara.
Ćnceputul confruntÄ ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
09-03: Program play-off 2026 Etapa 1: 15-16 martie
UNIVERSITATEA CRAIOVA - FC ArgeČ
Rapid - Dinamo
U Cluj - CFR Cluj
Etapa 2: 21-22 martie
Dinamo - UNIVERSITATEA CRAIOVA
CFR Cluj - Rapid
... [ ] Stiri Universitatea Craiova
09-03: Clasamentul dupÄ Ć®njumÄtÄČirea punctelor Clasamentul din play-off (dupÄ Ć®njumÄtÄČirea punctelor)
1. Universitatea Craiova ā 30 puncte
2. Rapid ā 28 puncte
3. Universitatea Cluj ā 27 puncte
4. CFR Cluj ā 26,5 de puncte
5. Dinamo ā 26 de punct ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
08-03: Rapid ā Universitatea Craiova 1-1 Derby-ul dintre Rapid BucureČti Či Universitatea Craiova s-a Ć®ncheiat fÄrÄ Ć®nvingÄtoare, scor 1-1, Ć®ntr-o partidÄ intensÄ care a confirmat echilibrul dintre primele douÄ clasate din campionat la finalul sezonului regulat.
St ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|