Craiova meniu:

Balaci nu se mulţumeşte cu locul trei

[ Lucian Cazan ]

[ Stiri Universitatea Craiova ]
[ : 2008-11-11 ]
[ România ]

Balaci nu se mulţumeşte cu locul trei

 2483 Managerul general al Universităţii consideră că performanţa atinsă în această etapă poate fi depăşită de alb-albaştri în viitorul apropiat.
Victoria cu 2-0 în faţa Buzăului a propulsat vineri Universitatea pe locul trei în clasamentul Ligii I, o situaţie îndelung aşteptată de alb-albaştri. Obişnuit cu performanţe mult mai mari, Ilie Balaci a declarat că elevii lui Nicolo Napoli nu au arătat tot ce pot.
„Se poate şi mai bine decât locul trei pe care l-a atins echipa. El nu reprezintă maximul performanţei de care sunt capabili fotbaliştii Universităţii. Rezultatele trebuie să apară şi este normal să apară, având în vedere valoarea echipei“, a spus Ilie Balaci, pentru NewsIn.
Managerul Ştiinţei i-a avertizat pe oficialii echipei, dar şi pe jucători să nu se entuziasmeze, pentru a se putea concentra şi asupra meciurilor care vor veni.
„Nu mă uit la clasament, pentru că nu vreau să ne îmbătăm cu apă rece. Suntem mulţumiţi de munca depusă de jucători, dar nu vrem să punem presiune pe ei, de asta mă tem. La meciul cu Otopeni s-a văzut presiunea ocupării locului trei, iar jucătorii au clacat, de fapt au câştigat un punct până la urmă, italieneşte vorbind“, a mai comentat Balaci.
Acesta este convins că stadionul „Ion Oblemenco“ va fi plin la meciurile cu Rapid şi Steaua, dar a dezvăluit că jucătorii lui Napoli nu vor avea o primă specială pentru derbiuri, explicând c㠄la aceste meciuri nu au nevoie de prime, aceste partide se joacă din mândrie şi cu orgoliu“.
Finanţatorul Adrian Mititelu a reafirmat că obiectivul realist al echipei în acest sezon rămâne locul patru, iar pentru a-şi vedea visul cu ochii este gata să-i aducă lui Nicolo Napoli „un vârf împins de valoare, care să facă diferenţa şi să creeze concurenţă cât mai mare pentru acest post“.

Cupa UEFA, cap de linie
Fotbalist cu experienţă, internaţionalul Dorel Stoica speră ca jucătorii Universităţii să aibă continuitate în evoluţie după victoria de la Buzău şi să obţină rezultatele care să le permită accederea într-o cupă europeană.
„A fost o victorie muncită, am fost şi puţin obosiţi, dar, până la urmă, a fost bine. Să dea Dumnezeu să fim pe acelaşi loc în continuare şi să nu mai pierdem nici un meci. Toate partidele care vin sunt importante şi sperăm să le câştigăm. Vreau ca Ştiinţa să se oprească în Europa. Ne dorim acest lucru, să ajungem acolo şi să aducem publicului ceea ce îşi doreşte“, a spus Dorel Stoica pe fanatik.ro.

Conform aceleiaşi surse, portarul Mircea Bornescu a reamintit coechipierilor după victoria de la Buzău că urmează partide foarte dificile, pe care trebuie să le tranşeze în favoarea lor.
„Trebuie să jucăm cât mai bine şi să adunăm cât mai multe puncte. Este o victorie foarte importantă şi regretăm punctele pierdute acasă, cu CS Otopeni. Încercăm să câştigăm în următoarele meciuri şi să dăm şi mai repede gol. Toate jocurile sunt importante pentru noi, însă, acum, cel mai important este primul, cel cu Pandurii în Cupă (miercuri - n.r.). Sperăm din tot sufletul să ne calificăm în Cupa României. O să fie o partidă foarte grea, apoi vin două meciuri (cu Rapid şi Steaua - n.r.) în care vreau să adunăm cele şase puncte“, a spus Bornescu.

: 9.5 ( 2 ) - !



20-09: Universitatea Craiova a spulberat pe FCsB: 5-0 În vulcanul din Bănie
Universitatea Craiova a obținut una dintre cele mai categorice victorii din actualul sezon de Liga 1. Campioana României a învins-o pe FCSB cu un incredibil 5-0, sâmbătă seara, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a 10-a.

...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

14-09: Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova 0-1. Cicâldău a lovit decisiv
Universitatea Craiova a plecat cu toate cele trei puncte de la Arad, după ce a trecut cu 1-0 de Corvinul Hunedoara. Partida s-a disputat duminică seara și a contat pentru etapa a 9-a din Liga 1.

Succesul este primul obținut de olte ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

08-09: Universitatea Craiova, victorie categorică În duelul cu U Cluj
Universitatea Craiova a încheiat în forță etapa a opta din Liga 1. Campioana României a obținut o victorie categorică, scor 4-0, în fața Universității Cluj, în partida disputată luni seara pe stadionul Ion Oblemenco.

Unive ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

04-09: FC Bacău – Universitatea Craiova 1-2 în Cupa României. Deținătoarea trofeului începe cu dreptul
Universitatea Craiova și-a început parcursul în noua ediție a Cupei României cu o victorie. Deținătoarea trofeului s-a impus cu 2-1 pe terenul celor de la FC Bacău, formație din eșalonul secund pregătită de Costel Enache.

O ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

01-09: Rapid – Universitatea Craiova 1-1. Campioana pleacă din Giulești cu un punct
Universitatea Craiova, campioana en-titre, a remizat luni seară pe terenul Rapidului, scor 1-1, în partida care a închis etapa a șaptea din Liga 1. Oltenii au condus la pauză, însă giuleștenii au revenit în repriza secundă și au obținut u ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

Meditatii

Username:
Parola:
  Am citit si sunt de acord cu politica de confidentialitate a website-ului.

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori
© Universitatea Craiova .eu
4 august 2001 - 5 noiembrie 2026

Dictionar   Meditatii