|
Craiova meniu:
|

Surpriză uriașă în debutul play-off-ului: FC Argeș învinge liderul Universitatea Craiova chiar în Bănie
 Startul play-off-ului din Liga 1 a adus un rezultat neașteptat la Craiova, acolo unde FC Argeș a reușit să se impună cu 1-0 în fața liderului Universitatea Craiova, într-o partidă disputată vineri seara.
Începutul confruntării a fost unul echilibrat, cu ambele echipe încercând să-și găsească ritmul. Primele ocazii au venit prin șuturile lui Rață și Baiaram, însă execuțiile lor nu au cadrat poarta.
Totuși, momentul decisiv al primei reprize a aparținut oaspeților. În minutul 26, Bettaieb a profitat de o minge primită în interiorul careului, a preluat elegant pe piept și a trimis imediat, din voleu, cu piciorul drept.
Execuția a fost atât de rapidă încât portarul Laurențiu Popescu nu a avut timp să intervină, iar FC Argeș a trecut în avantaj.
Gazdele au reacționat relativ repede și au fost aproape de egalare cinci minute mai târziu. Baiaram a trimis o minge periculoasă în fața porții, însă Al Hamlawi nu a reușit să ajungă la timp pentru a o devia spre plasă.
Finalul primei reprize a mai adus o intervenție importantă a portarului Căbuz, care a respins tentativa lui Carlos Mora în minutul 44, menținând avantajul echipei sale până la pauză.
În partea secundă, meciul a rămas deschis. În minutul 61, Ricardo Matos a scăpat singur spre poarta craiovenilor, însă nu a reușit să finalizeze faza și să dubleze avantajul piteștenilor.
Universitatea Craiova a continuat să forțeze egalarea și a reușit chiar să trimită mingea în poartă în minutul 73, prin Cicâldău.
Bucuria tribunelor a fost însă de scurtă durată: după aproape trei minute de verificări, reușita a fost anulată pentru o poziție de ofsaid la Băsceanu.
Pe final, oltenii au încercat să preseze și să creeze ocazii, dar acțiunile ofensive au fost lipsite de claritate, iar defensiva argeșeană a rezistat până la ultimul fluier.
Astfel, FC Argeș produce prima mare surpriză a play-off-ului și pleacă din Bănie cu trei puncte extrem de importante, reintrând serios în cursa pentru titlu.
În clasament, Universitatea Craiova rămâne pe primul loc cu 30 de puncte, în timp ce FC Argeș și Rapid o urmăresc îndeaproape, fiecare cu câte 28 de puncte.
Caseta tehnică
Universitatea Craiova: L. Popescu – Romanchuk, Ad. Rus (Samuel Teles 64), Screciu – Carlos Mora, Al. Creţu (Etim 64), Cicâldău, Bancu – D. Barbu (Băsceanu 46), Al Hamlawi (Nsimba 46), Baiaram (Houri 83). Antrenor: Filipe Coelho.
FC Argeș: Căbuz – Oancea (Tofan 69), M. Tudose, Sadriu, Borţa – Rober Sierra, Garutti, Raţă – I. Rădescu (Y. Pîrvu 82), Ricardo Matos (Brobbey-Luckassen 82), Bettaieb (R. Moldoveanu 90+2). Antrenor: Bogdan Andone.
CartonaÅŸe galbene: Ad. Rus 46, Houri 87 / Oancea 7, Bettaieb 68, Brobbey-Luckassen 83, M. Tudose 87
Arbitri: RareÅŸ Vidican - Marius Badea, Raul Ghiciulescu. |
: 9 ( 1 ) - !
04-08: 25 de ani pentru www.universitatea-craiova.eu !!!!! Pagina de internet a împlinit 25 de ani de la lansare!
Pagina este cel mai vechi website pentru Universitatea Craiova aflat încă în activitate!
În trecut, pagina a activat la alte adrese, inițial fiind www.craio ... [ ] [ Adrian Trasca ] Stiri Universitatea Craiova
02-08: Universitatea Craiova a făcut spectacol cu Petrolul! Nsimba a reușit cel mai rapid gol al sezonului Universitatea Craiova a dominat fără drept de apel duelul cu Petrolul Ploiești și s-a impus cu 4-0, într-un meci controlat aproape în totalitate de echipa lui Filipe Coelho. Oltenii au rezolvat partida încă din prima repriză și au urcat pe ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
02-08: Ce urmează pentru Universitatea Craiova în cupele europene Universitatea Craiova a ajuns în turul 3 preliminar din Europa League, după ce a fost eliminată de Levski Sofia din Champions League.
Retrogradată în Europa League după eliminarea suferită în principala competiție după 2-3 la ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
31-07: Universitatea Craiova a ratat calificarea în turul 3 din Liga Campionilor Universitatea Craiova părăsește preliminariile Ligii Campionilor după un duel spectaculos cu Levski Sofia. Campioana României a remizat, scor 2-2, pe teren propriu, însă succesul bulgarilor din prima manșă, 1-0, a făcut diferența. Formați ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
28-07: Dinamo s-a impus cu un neverosimil 5-1 cu Universitatea Craiova Dinamo a obținut o victorie categorică în fața Universității Craiova, scor 5-1, într-un meci disputat în etapa a doua din Liga 1. Bucureștenii au profitat din plin de erorile defensive ale adversarilor și au controlat confruntarea, chiar da ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|