|
Craiova meniu:
|

Universitatea Craiova – FCsB 1-1. Oltenii au egalat în inferioritate numerică
 Derby-ul dintre Universitatea Craiova și FCSB s-a încheiat la egalitate, după ce FCSB a deschis scorul, iar echipa din Bănie a rămas în inferioritate numerică înaintea pauzei.
FCSB a deschis scorul la Craiova prin David Miculescu, în minutul 18, din pasa lui Florin Tănase. Jucătorul adus de FCSB de la UTA pentru 1.7 milioane de euro a strecurat mingea printre picioarele portarului Laurențiu Popescu.
Campioana României din sezonul precedent a fost aproape de dublarea avantajului de pe tabelă la mingea trimisă de Adrian Șut pe poartă în minutul 34. Portarul Craiovei a respins in extremis în corner.
Echilibrul numeric din teren s-a rupt începând cu minutul 42, după ce fundașul lateral Ștefan Vlădoiu a primit al doilea galben pentru un fault asupra lui Tănase. Pe primul îl luase în minutul 12 pentru o intervenție la Daniel Bîrligea.
Chiar și în inferioritate numerică, gazdele au început mai bine partea secundă ratând o mare ocazie în minutul 49 prin Luis Paradela, jucător blocat de Ștefan Târnovanu.
Intrat la pauză în locul lui Alexandru Băluță, închizătorul Baba Alhassan a provocat penalty-ul din care Alexandru Cicâldău a adus egalarea pentru Universitatea Craiova în minutul 62.
FCSB l-a pierdut pe Alexandru Pantea în minutul 85, acesta intrând la pauză în locul lui Tavi Popescu.
Astfel, echilibrul numeric din teren era refăcut, dar FCSB avea să mai piardă doi jucători până la final.
Echipa bucureșteană a primit mai întâi un penalty la hențul comis de către Denil Maldonado, o decizie întoarsă din camera VAR în ofsaid la Phelipe.
Apoi, centralul Florin Andrei i-a eliminat pe Baba Alhassan și Joyksim Dawa, astfel că FCSB a încheiat meciul cu doar șapte jucători în câmp.
Universitatea Craiova și FCSB rămân vecine de clasament după meciul direct, fiind despărțite de un singur punct.
Caseta tehnică
Univ.Craiova: L. Popescu - Şt. Vlădoiu, Maldonado, Badelj, Bancu (Ndong 84) – Oshima (Mekvabishvili 58), Screciu, Cicâldău – Baiaram (Bană 74), A. Ivan (Koljic 58), Paradela (Al. Mitriţă 71). Antrenor: Constantin Gâlcă.
FCSB: Târnovanu – V. Creţu (M. Ştefănescu 46), Dawa, Ngezana, Radunovic – Fl. Tănase, Şut, Al. Băluţă (Baba Alhassan 46) – Miculescu (Luis Phelipe 69), Bîrligea (Edjouma 88), Oct. Popescu (Pantea 46). Antrenor: Elias Charalambous.
Cartonaşe galbene: Cicâldău 8, Şt. Vlădoiu 12, Paradela 70, Maldonado 90+8, Screciu 90+10 / Fl. Tănase 4, Radunovic 69, Dawa 81, Chiricheş 85
Arbitri: Florin Andrei - Mircea Grigoriu, Marius Badea. |
: 9 ( 1 ) - !
04-08: 25 de ani pentru www.universitatea-craiova.eu !!!!! Pagina de internet a împlinit 25 de ani de la lansare!
Pagina este cel mai vechi website pentru Universitatea Craiova aflat încă în activitate!
În trecut, pagina a activat la alte adrese, inițial fiind www.craio ... [ ] [ Adrian Trasca ] Stiri Universitatea Craiova
02-08: Universitatea Craiova a făcut spectacol cu Petrolul! Nsimba a reușit cel mai rapid gol al sezonului Universitatea Craiova a dominat fără drept de apel duelul cu Petrolul Ploiești și s-a impus cu 4-0, într-un meci controlat aproape în totalitate de echipa lui Filipe Coelho. Oltenii au rezolvat partida încă din prima repriză și au urcat pe ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
02-08: Ce urmează pentru Universitatea Craiova în cupele europene Universitatea Craiova a ajuns în turul 3 preliminar din Europa League, după ce a fost eliminată de Levski Sofia din Champions League.
Retrogradată în Europa League după eliminarea suferită în principala competiție după 2-3 la ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
31-07: Universitatea Craiova a ratat calificarea în turul 3 din Liga Campionilor Universitatea Craiova părăsește preliminariile Ligii Campionilor după un duel spectaculos cu Levski Sofia. Campioana României a remizat, scor 2-2, pe teren propriu, însă succesul bulgarilor din prima manșă, 1-0, a făcut diferența. Formați ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
28-07: Dinamo s-a impus cu un neverosimil 5-1 cu Universitatea Craiova Dinamo a obținut o victorie categorică în fața Universității Craiova, scor 5-1, într-un meci disputat în etapa a doua din Liga 1. Bucureștenii au profitat din plin de erorile defensive ale adversarilor și au controlat confruntarea, chiar da ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|