|
Craiova meniu:
|
Știința s-a întors la origini!
 Marile succese ale clubului nostru s-au realizat sub tutela Universității din Craiova. De astăzi, suntem din nou �mpreună pe drumul spre performanță. Patru titluri și șase cupe ale Rom�niei, plus calificarea �n premieră pentru o echipă rom�nească �n semifinalele unei cupe europene � toate s-au realizat c�t timp clubul s-a aflat sub cupola Universității din Craiova. Astăzi, prin semnarea protocolului de către rectorul Universității din Craiova prof. univ. dr. Cezar Sp�nu și managerul general al clubului nostru, Marcel Popescu, Știința a revenit la matcă.
Prin acest act, colaborarea dintre cele două instituții simbol ale Băniei va reintra pe făgașul normalității. Universitatea Craiova, singurul club care poate purta această denumire potrivit protocolului, va asigura internshipuri pentru studenți at�t �n zona sportivă, c�t şi �n departamentul economic, de comunicare, juridic, IT, adică la toate nivelurile care trebuie să edifice o instituţie. Clubul de fotbal pune la dispoziţia studenţilor infrastructura sportivă şi personalul calificat. Totodată, cele două instituții vor demara proiecte comune �n beneficiul studenților și al tuturor celor implicați �n fenomenul fotbalistic. |
: 9 ( 1 ) - !
09-06: Cu cine poate juca Universitatea Craiova în turul 1 preliminar din Champions League Campioana României va fi în urna capilor de serie la tragerea la sorți și va juca împotriva uneia dintre:
Inter Club d-Escaldes (Andorra)
Levski Sofia (Bulgaria)
Ararat-Armenia (Armenia)
Sahah FK (Azerbaidjan) ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
16-05: Nicolae Negrilă e categoric: „Craiova merită eventul după 35 de ani cu vârf și îndesat” Nicolae Negrilă, 71 de ani, fostul mare jucător al Craiovei Maxima, a spus pentru ProSport că oltenii așteaptă ca eventul să revină în Bănie după o pauză de 35 de ani.
Mihai Rotaru este pe cale să aducă în Bănie eventul ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
15-05: Programul etapei a 9-a din Liga 1 cu derby-ul Universitatea Craiova vs. U Cluj cap de afiș Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a dat publicității programul etapei a 9-a din playoff și playout în Liga 1. Meciurile se vor disputa între 15 și 18 mai.
Etapa va fi deschisă de duelul FC Argeș – Rapid (vineri, 15 mai), ș ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
14-05: Universitatea Craiova a câștigat Cupa României 2026! Universitatea Craiova a câștigat finala Cupei României! Oltenii au fost mai inspirați la loviturile de departajare și speră că vor reuși să facă eventul în weekend! "U" Cluj rămâne cu un singur trofeu în vitrină.
Ultimul ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
09-05: CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0, ardelenii au rămas la 5 puncte de lider CFR Cluj și Universitatea Craiova au remizat, scor 0-0, într-un duel din etapa a 8-a a play-off-ului. Ardelenii ies astfel din cursa pentru titlu, în timp ce U Cluj se poate apropia la un singur punct de echipa lui Filipe Coelho, dacă ardelenii o ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|