11
22
Craiova meniu:

Tramvaiele RAT Craiova, decorate tematic

[ Stiri sport diverse ]
[ : 2014-05-21 ]
[ România ]

Tramvaiele RAT Craiova, decorate tematic

 4522 Tramvaiele modernizate cu 10.000 de euro sunt decorate tematic. Olguţa Vasilescu a anunţat achiziţia a 50 de autobuze noi în această vară.

Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova a prezentat ieri alte două tramvaie modernizate în regie proprie. Acestea au sisteme electronice de afişaj şi sunt decorate cu autocolante tematice. Primul dintre tramvaie este inscripţionat „Parcul Nicolae Romanescu“ şi prezintă imagini cu locuri şi oameni din parc, iar cel de-al doilea prezintă momente din istoria „Craiova Maxima“, legendara echipă de fotbal a Băniei. Potrivit reprezentanţilor RAT, costul modernizării nu depăşeşte 40.000 lei/bucată. Ele vor fi puse în circulaţie după finalizarea modernizării liniei de tramvai a oraşului. „La finalizarea investiţiei de la linia de tramvai, probabil toată flota noastră de tramvaie va fi modernizată. Costurile sunt sub 400 de milioane de lei vechi, cam de 10-20 de ori mai puţin decât sumele pe care le estimează alte municipalităţi. La Timişoara, se preconizează să se dezvolte un proiect similar, dar cu o sumă cuprinsă între patru şi opt miliarde de lei vechi“, a precizat Radu Preda, directorul RAT Craiova. Tramvaiele au un afişaj frontal electronic, pe care este înscris numărul şi traseul, dar pe care poate rula şi o serie de mesaje. La interior, un monitor prezintă călătorilor imagini şi informaţii din zonele în care circulă tramvaiul, localizat prin GPS. La prezentarea tramvaielor, primarul Lia Olguţa Vasilescu a declarat: „Între Timişoara, care renovează tramvaiul cu 400.000 de euro, şi Craiova, care renovează cu 10.000 de euro, cred că oricine sesizează diferenţa“. Într-un interval de doi ani, RAT Craiova şi-a propus să modernizeze în regie proprie 15 tramvaie din depou, ceea ce înseamnă o investiţie de aproximativ 150.000 de euro. Până în prezent, au fost modernizate trei tramvaie, primul dintre ele, anterior celor două prezentate ieri, fiind inscripţionat „Craiova - Capitală culturală europeană 2021“.

Autobuze Solaris la Craiova?

Tot ieri, primarul Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că primăria va încheia, cel mai probabil, în luna iunie contractul pentru achiziţia a 50 de autobuze noi, care vor întregi parcul auto al RAT Craiova. „Cred că luna viitoare putem deja să semnăm contractul cu firma care va câştiga licitaţia pentru autobuze, deci undeva în această vară ar urma să avem 50 de autobuze noi, care suplinesc deocamdată absenţa tramvaiului. Linia de tramvai urmează să se reabiliteze până la finalul anului, deşi termenul este mult mai mare. Aşa s-a câştigat la licitaţie, dar firmele ne asigură că la finalul anului vor termina“, a spus primarul. Contractul pentru achiziţia celor 50 de autobuze noi este estimat la 45 de milioane de lei (10 milioane de euro) fără TVA. Deşi disputele pe caietul de sarcini au fost la fel de aprinse ca în 2013, la licitaţie s-a prezentat acelaşi singur ofertant: producătorul autobuzelor poloneze Solaris. „Este vorba de o singură firmă care va câştiga probabil, dar suntem în perioada în care nu este finalizată licitaţia. Trebuie să mai aşteptăm 20 de zile pentru contestaţii. Teoretic, ar putea să conteste doar firma respectivă, dar aşa sunt procedurile legale şi trebuie să le respectăm, pentru că nu avem voie să greşim“, a completat Olguţa Vasilescu.

: 9 ( 1 ) - !



26-10-2021: CSO Filiași, calificare istorică în sferturile Cupei României!
CSO Filiași, formație de Liga 3, a produs o nouă surpriză în Cupa României și s-a calificat în sferturile de finală, după ce a eliminat FC Hermannstadt, scor 2-2 (4-3 d.l.d).

Formația doljeană din Liga 3 a trimis meciul la ...
[ ]

Stiri sport diverse

26-09-2021: U Craiova a demolat campioana În Cupa României la baschet
Echipa de baschet SCMU Craiova a învins, în Sala Polivalentă, pe CSM Oradea, în prima manşă a turului întâi al Cupei României, cu 79-64, pe sferturi: 26-14, 13-16, 20-19, 20-15. Deşi a fost primul meci oficial de baschet în Bănie după ma ...
[ ]

Stiri sport diverse

23-09-2021: ACSO Filiasi produce surpriza si elimina UTA din Cupa Romaniei
Echipa din Liga 3 s-a calificat in optimile de finala dupa un succes la limita, scor 1-0. Unicul gol al meciului de la Filiasi a fost marcat de Viorel Vilcica, in minutul 38.

ACSO Filiasi va face parte din Urna A la tragerea la sorti p ...
[ ]

Stiri sport diverse

12-07-2021: Italia castiga EURO 2020
Italia a castigat titlul european pe Wembley din Londra in urma loviturilor de departajare. Dupa 90 de minute scorul a fost egal, 1-1, rezultat care s-a mentinut si dupa cele doua reprize de prelungiri.

Anglia deschisese scorul in min ...
[ ]

Stiri sport diverse

07-07-2021: Italia ĂŽn finala Euro 2021
Italia a învins Spania la penalty-uri, 4-2, după 1-1 după 90 și 120 de minute de joc, și s-a calificat în finala Euro 2021! ...
[ ]

Stiri sport diverse

Meditatii

Username:
Parola:
  Am citit si sunt de acord cu politica de confidentialitate a website-ului.

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori
© Universitatea Craiova .eu
4 august 2001 - 22 aprilie 2026

Dictionar   Meditatii