|
Craiova meniu:
|
Balaci s-a retras din proiectul noii echipe a Craiovei: "Nu vreau să fiu njurat, planul nu este viabil"
 La nceputul săptămnii trecute, Adrian Mititelu anunţa că Universitatea Craiova va renaşte n vară, iar fostele glorii Ilie Balaci şi Aurel Ţicleanu se vor ocupa de asta n calitate de manager general, respectiv antrenor principal. ntre timp, "Minunea Blondă" a calculat riscurile planului şefului din Bănie şi a decis să se retragă.
"Nu mai fac parte din proiectul Craiovei, pentru că sunt convins că nu putem face treabă cu banii pe care i au ei acum. Nu este viabil planul lui Adrian Mititelu. Am renunţat, nu vreau să mă njure lumea la primul meci de pe "Oblemenco", dacă l vom pierde. Este bine să ai grijă de persoana ta şi să ţii cont de gura lumii. Fanii Craiovei vor să promovăm din primul sezon, aşa că este mai bine să stau n banca mea", a spus Ilie Balaci la DigiSport. |
: 9 ( 1 ) - !
16-05: Nicolae Negrilă e categoric: „Craiova merită eventul după 35 de ani cu vârf și îndesat” Nicolae Negrilă, 71 de ani, fostul mare jucător al Craiovei Maxima, a spus pentru ProSport că oltenii așteaptă ca eventul să revină în Bănie după o pauză de 35 de ani.
Mihai Rotaru este pe cale să aducă în Bănie eventul ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
15-05: Programul etapei a 9-a din Liga 1 cu derby-ul Universitatea Craiova vs. U Cluj cap de afiș Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a dat publicității programul etapei a 9-a din playoff și playout în Liga 1. Meciurile se vor disputa între 15 și 18 mai.
Etapa va fi deschisă de duelul FC Argeș – Rapid (vineri, 15 mai), ș ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
14-05: Universitatea Craiova a câștigat Cupa României 2026! Universitatea Craiova a câștigat finala Cupei României! Oltenii au fost mai inspirați la loviturile de departajare și speră că vor reuși să facă eventul în weekend! "U" Cluj rămâne cu un singur trofeu în vitrină.
Ultimul ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
09-05: CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0, ardelenii au rămas la 5 puncte de lider CFR Cluj și Universitatea Craiova au remizat, scor 0-0, într-un duel din etapa a 8-a a play-off-ului. Ardelenii ies astfel din cursa pentru titlu, în timp ce U Cluj se poate apropia la un singur punct de echipa lui Filipe Coelho, dacă ardelenii o ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
04-05: Victorie dramatică pentru Craiova cu Dinamo: gol decisiv în prelungiri și distanțare în clasament Universitatea Craiova învinge pe Dinamo București cu 2-1 în play-off-ul Ligii 1, după un gol marcat în prelungiri. Meciul a fost spectaculos, cu ocazii și răsturnări de situație.
Startul confruntării a fost unul alert, cu pri ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|