Craiova meniu:

Fanii Ştiinţei vor avea parte de o trădare sfâşietoare din partea unei legende

[ Stiri Universitatea Craiova ]
[ : 2012-05-16 ]
[ România ]

Fanii Ştiinţei vor avea parte de o trădare sfâşietoare din partea unei legende

 4193 Craiova a fost bulversată de decizia de luni a Adunării Generale a FRF. Universitatea a murit, zdrobită de malaxorul maşinii de vot a lui Mircea Sandu, dar a fost reînfiinţată imediat, cu loc asigurat în Liga a II-a. "Care echipă? ", "Ne pierdem identitatea? ", "Noi pe cine susţinem? ".

Trei întrebări pe care şi le-au pus suporterii olteni în ultimele ore. Rodion Cămătaru (foto, 53 de ani), fostul atacant al Craiovei Maxima, îi linişteşte pe fani. "Va fi o echipă nouă, cu o gândire nouă, aşa cum eram noi şi cum vor suporterii. Aveţi încredere în noi! ".

Domnule Cămătaru, aţi demarat noul proiect sau e prea devreme să vă întrebăm despre el?
Proiectul e deja conturat. Discutăm de ceva timp despre el. Sper ca la 1 iunie să-l lansăm.

Câte persoane sunt implicate?
Foarte multe, dar vă dezvălui un punct din proiect. Vrem să ne extindem la nivel de România. Cine se simte oltean, deşi e la Piatra Neamţ sau în alt oraş, îl aşteptăm să vină lângă noi. Eu cred că va avea succes.

Olguţa Vasilescu, candidat la Primăria Craiovei, a spus că pe ea nu o interesează noul proiect. Ea sprijină doar vechea Universitatea.
Ea nu ştie despre ce este vorba şi vrea ce doreşte de fapt Adrian Mititelu.

Cum au reacţionat oamenii în Craiova? Au încredere în proiectul dumneavostră?
Da. Am primit multe telefoane de încurajare.

Craiova Maxima, scindată

Totuşi, sunt unii dintre foştii colegi din Craiova Maxima care au altă opinie.
Suntem în democraţie, contează majoritatea. Sunt mai mulţi cei alături de noi decât în tabăra cealaltă. Pentru toţi eu spun un singur lucru: să se roage la Dumnezeu să se reînfiinţeze cea mai frumoasă echipă în România.

Ce se întâmplă dacă mai apare un grup de iniţiativă care vine cu un alt proiect?
Aş spune că e foarte bine, dar nu cred. Ştiu cât ne zbatem noi să facem ceva. Şi sunt convins că va ieşi bine. Important este să pornim la drum. Dar nu va mai fi ce a fost.

Le ce vă referiţi?
Va fi alt concept, şi motivaţional, şi din punct de vedere al profesionalismului. Vom avea o echipă nouă, cu o gândire nouă, cu jucători noi. Nu e nevoie să aducem înapoi jucători olteni. Cine joacă la Craiova nu trebuie să se gândească la bani.

Atenţia FRF: 3 mingi şi 15 tricouri
ProSport a descoperit ce s-a aflat în sacii albaştri voluminoşi pe care i-au primit mai mulţi membri afiliaţi la Adunarea Generală de luni. Asociaţiile Judeţene ar fi primit câte trei mingi adidas şi câte 15 tricouri pe care să le ofere ca premii la Cupa 16 mai, o competiţie destinată copiilor care încep fotbalul amator. AJF-urile sunt obligate să trimită la FRF fotografii şi clipuri video prin care să certifice organizarea competiţiei desfăşurate sub egida şi pe banii UEFA.

: 9 ( 1 ) - !



17-06: Câștigătoarea dintre Borac Banja Luka și Levski Sofia
Universitatea Craiova și-a aflat posibila adversară din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor: dacă trece de ML Vitebsk, campioana Belarusului, va juca în a doua rundă cu câștigătoarea dintre Borac Banja Luka și Levski Sofia, în teorie ce ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

16-06: Universitatea Craiova și-a aflat prima adversară din Liga Campionilor: Vitebsk (Belarus)
Tragerea la sorți a primului tur preliminar din Liga Campionilor a avut loc marți, 16 iunie, ora 17:00. Universitatea Craiova a avut statut de cap de serie și o tragere la sorți mai mult decât convenabilă.

Vitebsk (Belarus) – U ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

09-06: Cu cine poate juca Universitatea Craiova ĂŽn turul 1 preliminar din Champions League
Campioana României va fi în urna capilor de serie la tragerea la sorți și va juca împotriva uneia dintre:

Inter Club d-Escaldes (Andorra)
Levski Sofia (Bulgaria)
Ararat-Armenia (Armenia)
Sahah FK (Azerbaidjan) ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

05-06: Universitatea Craiova l-a transferat pe Alexandru Maxim
Universitatea Craiova și-a asigurat serviciile portarului Alexandru Maxim, unul dintre tinerii jucători considerați de perspectivă în fotbalul românesc. Goalkeeper-ul în vârstă de 19 ani ajunge în Bănie. Gruparea din Craiova a oficializat ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

26-05: Rapid și campioana Universitatea Craiova au încheiat sezonul fără goluri
Rapid București și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată luni seară în Giulești, ultimul joc al sezonului de Liga 1.

Meciul din play-off nu a mai avut nicio miză În clasament, iar ritmul co ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

Meditatii

Username:
Parola:
  Am citit si sunt de acord cu politica de confidentialitate a website-ului.

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori
© Universitatea Craiova .eu
4 august 2001 - 23 iunie 2026

Dictionar   Meditatii