| 11
22
Craiova meniu:
|
Craiova, strigătul disperării!
[ Alin Fornade ] 1948-2012. A jucat fotbal şi a înflăcărat mii de inimi. Cei care au cunoscut-o nu o vor uita niciodată. Asta va scrie pe crucea ce va fi aşezată pe mormântul "Ştiinţei". Craiova a murit cu zile. Avea doar 64 de ani, într-o ţară unde speranţa de viaţă e de 73, 5 ani.
După ce a fost ţinută un an în viaţă doar de aparate, Universitatea Craiova a fost decuplată luni dimineaţă de Adunarea Generală a FRF montată de Mircea Sandu. "Mititelu a făcut pact cu Diavolul", şi-a justificat "Naşul" decizia criminală, în timp ce umbra îi juca o festă preşedintelui. Ca din senin, pe faldurile draperiei din sala de şedinţe îi crescuseră o coadă lungă şi două coarne. "Cine zice, ăla e! ", era unul dintre strigătele care rezolvau conflictele copilăriei. Între oamenii mari, disputele se tranşează cu ajutorul votului. Cu un ultim gest disperat, doi dintre fanii olteni au intrat pe teren în timpul finalei Europe League, solicitând dreptate pentru "Ştiinţa". Fără nici un efect. Cu o majoritate ruşinoasă, juraţii lui Sandu au ridicat mâinile şi au condamnat Craiova la moarte. Destinul e scris în gena echipei. Nici acum, nici altădată sistemul nu a ajutat-o pe "Campioana unei mari iubiri". Sebastian Domozină şi Adrian Păunescu nu mai pot să-şi strige revolta, iar oraşul e tăcut, pare plecat de acasă. Universitatea a făcut istorie, e deja istorie.
Adrian Mititelu nu e un erou. Nu e credibil în rolul de victimă. Un lider serios nu ar fi permis niciodată ca "Ştiinţa" să ajungă la cheremul maşinii de vot federale. A făcut prea puţin pentru echipa pe care susţine că o iubeşte. Mititelu nu va putea fi iertat niciodată pentru drama provocată Universităţii. Singura consolare pentru fanii olteni, care nu s-au lăsat prostiţi de balivernele patronului, e că Universitatea nu avea nici un viitor cu Mititelu finanţator.
Rămâne însă durerea provocată sutelor de mii de fani. Sandu s-a răzbunat pe cine nu trebuia. FRF putea să-l excludă din fotbal pe patronul Universităţii, să-l amendeze zdravăn, să retrogradeze formaţia din Bănie. Hotărârea de luni e mult prea dură pentru clubul lui Balaci sau Oblemenco. Cine a aruncat piatra? Mircea Sandu? Omul care a patronat sistemul corupt la adăpostul calificărilor "Generaţiei de Aur"? Cine râde în spate? Mitică Dragomir? Alt şmecheraş supravieţuitor al unor fapte cu iz penal? Dacă microbiştii ar vota şi ei, Mircea Sandu şi Mitică Dragomir ar primi interdicţie să mai intre pe stadioane, ar fi excluşi pe viaţă din fenomen.
Cu o mărinimie ce aminteşte de suta de lei a lui Ceauşescu, Sandu a dăruit Craiovei un loc în liga secundă. Fotbalul e feuda lui şi face ce are chef, iar dorinţa sa e lege. În Bănie ar urma să apară o echipă nouă, sprijinită de autorităţile locale şi de Gigi Neţoiu. Asta ar fi ultima aroganţă pentru încercaţii suporteri olteni! Să revină Neţoiu, personajul care a învăţat leii să latre, iar cînd lumea s-a săturat de circ, i-a trimis la pachet în "Ştefan cel Mare".
Nici o echipă nu va mai fi la fel de iubită în Bănie, pe străzile unde salcâmii vor înnebuni de dorul "Ştiinţei". |
: 9 ( 1 ) - !
04-08-2020: 19 ani! Site-ul UniversitateaCraiova.eu - cel mai vechi website ĂŽn activitate dedicat UniversitÄČii Craiova - ĂŽmplineČte astÄzi 19 ani de activitate! Lansat pe 4 august 2001 la adresa www.craiova-maxima.com, continuat mulČi ani sub numele Universitate ... [ ] [ Adrian Trasca ] Articole
11-05-2020: SCM Craiova 2018. Ce bune sunt fetele! ;-) "Elisei nu e de Craiova!"
Am auzit aceastÄ propoziČie de la un "atotcunoscÄtor" al handbalului la puČin timp dupÄ transferul Valentinei Ardean Elisei la SCM Craiova. Pe undeva, omul avea dreptate. Alice avea ĂŽn palmares Cupa Cupelor cu ... [ ] [ Adrian Trasca ] Articole
29-05-2018: Mesaj pentru BucureĹti Finala Cupei României pornea cu un handicap imens. Se desfÄĹura la 24 de ore dupÄ marea finalÄ Champions League. Acolo unde marile porĹŁi ale Kievului, cântate Ĺi ĂŽntr-o celebrÄ adaptare Emerson, Lake&Palmer dupÄ Modest Musorgski, se deschi ... [ ] [ Cristian Geambasu ] Articole
09-11-2016: Intotdeauna anti-dinamo "Un popor care nu ĂŽĹi cunoaĹte istoria este ca un copil care nu ĂŽĹi cunoaĹte pÄrinĹŁii."
Am vÄzut nu demult la voi o coregrafie frumoasÄ inspiratÄ din "Micul PrinĹŁ" a lui Antoine de Saint-Exupery . DeĹi acea cratimÄ ĂŽn pl ... [ ] Articole
25-01-2016: Doamna de alb-negru Se termina prima repriză de la fotbal. Dobrin, adică Argeșul, cu Baia Mare, a lui Mateianu, un meci fabulos, care poate fi găsit astăzi pe YouTube. Venea pauza, iar imaginea alb-negru pleca din Trivale către studioul tel ... [ ] [ Alin Buzarin ] Articole
|
|