Craiova meniu:

Membrii C.Ex care nu au semnat decizia de excludere a Craiovei nu pot fi sanctionati

[ Stiri Universitatea Craiova ]
[ : 2011-10-10 ]
[ Romānia ]

Membrii C.Ex care nu au semnat decizia de excludere a Craiovei nu pot fi sanctionati

 4018 Consilierul juridic al FRF Adrian Stāngaciu a recunoscut luni, īntr-o conferinţă de presă, că actul de excludere a Universităţii Craiova nu a fost semnat de toţi membrii Comitetului Executiv, dar hotărārea este valabilă, iar cei care nu au semnat, deşi erau obligaţi să o facă, nu pot fi sancţionaţi.

Īntrebat despre documentele prezentate, săptămāna trecută, de Adrian Mititelu, potrivit cărora decizia de excludere provizorie a Universităţii Craiova din 20 iulie nu a fost semnată de Dumitru Dragomir, Cornel Sfaizer şi Vasile Avram, membri ai Comitetului Executiv prezenţi la şedinţă la acea dată, Adrian Stāngaciu a spus că aceştia erau obligaţi să o semneze, dar nu este prevăzută īn regulamentul FRF nicio sancţiune īn cazul īn care nu o fac. "Hotărārea Comitetului Executiv nu a fost semnată de toţi cei prezenţi. Toţi participanţii prezenţi la şedinţa Comitetului Executiv sunt obligaţi să semneze, dar totuşi nu este prevăzută nicio sancţiune īn cazul īn care nu o fac", a spus Stāngaciu.

Adrian Stāngaciu a afirmat că excluderea provozorie Universităţii Craiova a fost decisă īn conformitate cu regulamentele forurilor internaţionale. "FRF a luat această măsură a excluderii respectānd īn totalitate regulamentele forurilor internaţionale. Sancţiunea a survenit ca urmare a unor fapte neregulamentare, īn special ale lui Adrian Mititelu. Cānd FC Universitatea Craiova s-a afiliat la FRF şi-a asumat aceste obligaţii prin aderarea la statutul FRF. Pornind de la litigiul cu fostul antrenor Victor Piţurcă, s-a ajuns īn situaţia īn care termināndu-se litigiul īn instanţele de drept sportiv din Romānia, clubul avea posibilitatea să atace decizia la TAS, aşa cum şi-au luat obligaţia prin afiliere. Evident, dānşii nu au recurs la această cale, au ales cu rea credinţă, din punctul nostru de vedere, să atace hotărārile federaţiei pe calea dreptului comun, abuziv din punctul nostru de vedere", a explicat Stāngaciu.

Consilierul juridic al FRF a precizat că una dintre erorile pe care conducătorii clubului Universitatea Craiova le-au făcut īn litigiul cu Victor Piţurcă a fost faptul că gruparea olteană s-a adresat instanţelor civile după ce nu a primit soluţii favorabile la instanţele fotbalistice: "E adevărat că antrenorul şi clubul au stabilit, īn contractul stabilit īntre părţi, faptul că orice litigiu se va rezolva īn cadrul instanţelor de fotbal. Totuşi, fiind o prevedere statutară, clubul putea apela īncă de la īnceput la instanţele de drept comun, dacă cele două cauze ar fi fost pe rolul atāt al organismelor jurisdicţionale ale FRF, cāt şi pe civil, nu ar fi fost nicio problemă, rămānea să judece oricare dintre ele. Clubul nu a făcut acest lucru, s-a apărat īn faţa instanţelor federaţiei, a formulat recurs, cereri, apărări, iar īn momentul īn care hotărārile au fost defavorabile lor, au ales să atace īn instanţă, prin īncălcarea articolului 57. O altă faptă care se impută clubului este nerespectarea hotărārilor organismelor jurisdicţionale LPF şi FRF. Comisia de disciplină a FRF l-a sancţionat pe domnul Mititelu de mai multe ori, prin interzicerea dreptului oricărei activităţi legate de fotbal. Clubul a nesocotit regulamentele federaţiei, trimiţānd adresele prin care au răspuns solicitărilor noastre de a-şi retrage acţiunile civile prin adrese semnate de domnul Mititelu".

Avocatul FRF, Cristian Ene, a precizat că īn cazul īn care federaţia nu lua decizia excluderii Universităţii Craiova, forul risca sancţiuni din partea FIFA şi UEFA, care ar fi periclitat participarea echipelor romāneşti la competiţiile internaţionale. "Mititelu a vrut să creeze o falsă nedreptate făcută lui. Domnul Mititelu a făcut să sufere foarte mult fotbalul din Craiova. Există foarte clar prevăzut īn statut că trebuie să respecte articolul 57 şi că are dreptul doar īn cazul litigiilor de muncă să se adreseze instanţelor civile. Mititelu nu a urmat toate procedurile pānă la TAS. FRF i-a adus la cunoştinţă să respecte acest statut şi să revină īn cadrul regulamentului, să-şi plătească datoriile. Dacă nu luam această decizie, riscam ca tot fotbalul romānesc să fie sancţionat şi să nu mai poată participa la competiţiile internaţionale. Drept urmare, managementul domnului Mititelu, care nu a respectat legea, a făcut un prejudiciu, sperăm temporar, fotbalului din Craiova. FRF va aştepta şi va invita orice participant la acest sport să adere la FRF, atāta timp cāt acesta respectă statutele. Īn concluzie, sancţiunea FRF este dură, dar legală", a explicat Ene.

La rāndul său, avocatul LPF, Cătălin Ciubotă, consideră că Adrian Mititelu a prejudiciat clubul Universitatea Craiova, LPF, dar şi pe suporterii formaţiei oltene. "Domnul Mititelu spune că este furat prin diverse inginerii. Domnul Mititelu a prejudiciat clubul Universitatea Craiova, LPF, suporterii şi cluburile afiliate. Astfel, īn 2002, s-a īnfiinţat o societate Fotbal Club U Craiova SA, o societate pe acţiuni care a fost īnregistrată conform legii. Această societate a obţinut afilierea īn cadrul FRF, de a fi membru al LPF şi era singura entitate care avea licenţa şi era īndreptăţită să participe īn Liga I. Apoi īnfiinţează o altă societate, care abreviază denumirea societăţii mamă. O societate, care nu deţine licenţă, nu este afiliată, nu are niciun fel de drept şi nu are nicio relaţie cu FRF şi LPF. Neavānd niciun drept sportiv, a emis facturi şi a prejudiciat societatea mamă, prin care a īncasat drepturile tv. Astfel, a prejudiciat cluburile, suporterii şi LPF", a subliniat Ciubotă.

Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a declarat că Universitatea Craiova este doar exclusă provizoriu şi poate fi reprimită īn structurile FRF dacă renunţă la procesele din instanţele civile. "Nu s-a vorbit niciodată de dezafiliere. Universitatea este exclusă provizoriu din competiţie. Ea va fi reprimită acolo unde era din punct de vedere sportiv, dacă renunţă la proces şi īndeplineşte condiţiile de licenţiere, respectiv īn Liga a II-a", a menţionat Alexandru.

Vicepreşedintele Universităţii Craiova, Vlad Roşca, prezent la conferinţa de presă, a primit permisiunea să rămānă īn sala de la Casa Fotbalului, cu condiţia să nu ia cuvāntul. Roşca a īncercat să se adreseze oficialilor FRF şi LPF, iar Valentin Alexandru l-a dat afară din sală.

Federaţia Romānă de Fotbal a anunţat, la 20 iulie, că gruparea Universitatea Craiova a īncălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv pānă cānd măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că decizia Comitetului Executiv de a exclude clubul Universitatea Craiova a intrat imediat īn vigoare, singura posibilitate ca această hotărāre să fie anulată fiind īn cadrul votului Adunării Generale din martie sau aprilie 2012. După dezafiliere, jucătorii Universităţii Craiova au devenit liberi de contract şi au plecat gratis la alte echipe.

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a acuzat, joi, FRF, de fals īn documentele īntocmite cu ocazia şedinţei din 20 iulie a Comitetului Executiv al federaţiei, īn care s-a luat decizia de dezafiliere a clubului Universitatea Craiova. Mititelu a prezentat două documente, adresa FRF prin care secretarul general al federaţiei Adalbert Kassai informa clubul Universităţii Craiova de decizia de dezafiliere, ce nu conţine nicio semnătură, şi o listă cu semnăturile membrilor Comitetului Executiv prezenţi la şedinţa din 20 iulie.

Pe lista membrilor Comitetului Executiv al FRF, care au fost prezenţi la şedinţa din 20 iulie 2011 şi care au fost de acord cu deciziile luate, lipsesc semnăturile lui Dumitru Dragomir, Vasile Avram şi Cornel Sfaizer, ceea ce, potrivit lui Mititelu, ar face ca hotărārea de excludere a Universităţii să fie nulă.

: 9 ( 1 ) - !



16-05: Nicolae Negrilă e categoric: ā€žCraiova merită eventul după 35 de ani cu vĆ¢rf și Ć®ndesatā€
Nicolae Negrilă, 71 de ani, fostul mare jucător al Craiovei Maxima, a spus pentru ProSport că oltenii așteaptă ca eventul să revină Ć®n Bănie după o pauză de 35 de ani.

Mihai Rotaru este pe cale să aducă Ʈn Bănie eventul ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

15-05: Programul etapei a 9-a din Liga 1 cu derby-ul Universitatea Craiova vs. U Cluj cap de afiș
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a dat publicității programul etapei a 9-a din playoff și playout Ć®n Liga 1. Meciurile se vor disputa Ć®ntre 15 și 18 mai.

Etapa va fi deschisă de duelul FC Argeș – Rapid (vineri, 15 mai), ș ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

14-05: Universitatea Craiova a câștigat Cupa RomĆ¢niei 2026!
Universitatea Craiova a câștigat finala Cupei RomĆ¢niei! Oltenii au fost mai inspirați la loviturile de departajare și speră că vor reuși să facă eventul Ć®n weekend! "U" Cluj rămĆ¢ne cu un singur trofeu Ć®n vitrină.

Ultimul ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

09-05: CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0, ardelenii au rămas la 5 puncte de lider
CFR Cluj și Universitatea Craiova au remizat, scor 0-0, Ć®ntr-un duel din etapa a 8-a a play-off-ului. Ardelenii ies astfel din cursa pentru titlu, Ć®n timp ce U Cluj se poate apropia la un singur punct de echipa lui Filipe Coelho, dacă ardelenii o ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

04-05: Victorie dramatică pentru Craiova cu Dinamo: gol decisiv Ć®n prelungiri și distanțare Ć®n clasament
Universitatea Craiova Ć®nvinge pe Dinamo București cu 2-1 Ć®n play-off-ul Ligii 1, după un gol marcat Ć®n prelungiri. Meciul a fost spectaculos, cu ocazii și răsturnări de situație.

Startul confruntării a fost unul alert, cu pri ...
[ ]

Stiri Universitatea Craiova

Meditatii

Username:
Parola:
  Am citit si sunt de acord cu politica de confidentialitate a website-ului.

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori
© Universitatea Craiova .eu
4 august 2001 - 4 iunie 2026

Dictionar   Meditatii