Craiova meniu:

Cupa „Ilie Balaci“ a ajuns la a cincea ediţie

[ Craiova Maxima ]
[ : 2011-06-07 ]
[ România ]

Cupa „Ilie Balaci“ a ajuns la a cincea ediţie

 3916 Cupa „Ilie Balaci“ a ajuns la a cincea ediţie, elevi din patru şcoli din judeţul Dolj urmând să-şi dispute astăzi supremaţia. Organizată de Şcoala nr. 1 „Obedeanu“, instituţie aflată sub tutela Şcolii nr. 12 „Decebal“ Craiova, întrecerea a fost precedată ieri de o conferinţă de presă, în care, printre altele, fostul arbitru de Liga I, Silviu Bogdan, a tras un semnal de alarmă despre ce se întâmplă la nivelul copiilor şi juniorilor în judeţul Dolj. „Sunt de mult timp în fotbal, am chiar un club pe care îl coordonez, dar constat că se face prea puţin pentru fotbal în acest moment. Nu sunt oameni cu iniţiativă în acest sector, nu există implicare la nivelul oraşului din partea autorităţilor şi din această cauză avem de suferit. Fără nici un dubiu, pot spune că, în prezent, fotbalul craiovean este la nivel zero. Dacă nu se va face ceva profesionist la nivel de copii şi juniori, fotbalul la Craiova va muri în cel mai scurt timp. Am grupe de copii care au rezultate bune pe plan local, dar când ieşim la competiţii în ţară facem mai greu faţă. Este foarte grav că oraşul Craiova nu este în circuitul oraşelor care organizează an de an turnee puternice de juniori, precum Aradul sau Braşovul. De exemplu, la Braşov, pentru o săptămână, vin anual 30 de echipe, adică peste şapte sute de copii, ceea ce nu este puţin lucru“, a spus Silviu Bogdan.

„Să păstrăm tradiţia! “

Chiar dacă a încheiat cariera de arbitru, Silviu Bogdan îşi va pune din nou echipamentul pentru a împărţi dreptatea la Cupa „Ilie Balaci“, sperând că unii copii care se vor înfrunta astăzi, de la ora 9.30, pe terenul Şcolii nr. 1 „Obedeanu“, vor ajunge jucători de valoare ai Craiovei. Liceul de Art㠄Marin Sorescu“ Craiova, Şcoala Coţofenii din Faţă, Şcoala Podari şi Şcoala nr. 12 „Decebal“ Craiova
şi-au trimis echipele la această competiţie. „Este important să se păstreze tradiţia. Cupa ŤIlie Balaciť este una dintre manifestările care aduc în actualitate sportivii de valoare ai oraşului, care pun în prim-plan modele pentru tinerii noştri“, a declarat Natalia Andrei, director la DJST Dolj. La întâlnirea cu ziariştii au mai fost prezenţi: Emilia Lungulescu - director la Şcoala nr. 12 „Decebal“ şi Ionel Nedelcu - coordonator Şcoala nr. 1 „Obedeanu“. Ilie Balaci, fost elev al Şcolii „Obedeanu“, este posibil să ajungă astăzi, la finalul competiţiei, pentru a premia micii fotbalişti.

: 9 ( 1 ) - !



15-11-2024: Sorin Cîrțu a revenit în conducerea Universității Craiova
Sorin Cîrțu a revenit în conducerea Universității Craiova. Marea legendă a clubului din Bănie a primit un post onorific în organigrama actuală a clubului.

Chiar de ziua lui de naștere, Sorin Cîrțu a primit postul de președ ...
[ ]

Craiova Maxima

05-08-2021: Nae Ungureanu a fost externat
Fostul component al Craiovei Maxima, Nae Ungureanu, a părăsit patul de spital în cursul dimineţii de 4 august, după aproape o săptămână de tratament şi atentă supraveghere. Pe fondul temperaturilor ridicate, „Roşu“ suferise un acciden ...
[ ]

Craiova Maxima

06-04-2021: 38 de ani de la semifinala de Cupă Europeană cu Benfica
Astăzi, 6 aprilie 2021, se împlinesc 38 de ani de când Universitatea Craiova evolua într-o semifinală de Cupă Europeană, premieră în fotbalul românesc. „N-am avut niciodată o echipă atât de mare”, titra presa la acea vreme.
...
[ ]

Craiova Maxima

01-04-2021: Omagiu adus părintelui Craiovei-Maxima
Astăzi, 1 aprilie 2021, se comemorează 7 ani de când ne-a părăsit profesorul Corneliu Andrei Stroe. Veți rămâne mereu în inimile alb-albastre!

A fost unul dintre artizanii Craiovei Maxima. S-a aflat ĂŽn conducerea clubului Uni ...
[ ]

Craiova Maxima

26-03-2020: Câtă dreptate aveai, Costică!
Costică Ștefănescu, fostul fundaș al Stelei și al Universității Craiova, ar fi împlinit astăzi 69 de ani.

Ioan Chirilă l-a asemănat cu un diplomat „care pare să-și fi uitat valiza pe vreo masă de conferință, la Genev ...
[ ]

[ Florea Adrian ]
Craiova Maxima

Meditatii

Username:
Parola:
  Am citit si sunt de acord cu politica de confidentialitate a website-ului.

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori
© Universitatea Craiova .eu
4 august 2001 - 25 mai 2026

Dictionar   Meditatii