|
Craiova meniu:
|
Piţurcă: "Sīntem īntr-o situaţie financiară critică!"
 Victor Piţurcă, antrenorul Craiovei, crede că echipa sa este īntr-o situaţie critică din punct de vedere financiar.
"Ţin de la īnceput să vă spun că avem mari probleme financiare. Datoriile clubului sunt foarte mari şi nu ştiu cum putem ieşi din această situaţie. Cānd am venit, am parafat o īnţelegere, că situaţia financiară trebuie să fie stabilă. Īn această iarnă, din păcate, nu este. Am spus de atunci că vreau să mă bat din sezonul viitor la campionat. Asta am promis suporterilor şi vreau să mă ţin de cuvānt. Există şanse să nu mai continui la Universitatea din această iarnă dacă situaţia nu se va ameliora. Cānd am venit, am venit cu o sumă de bani care nu era a mea, īnsă am garantat pentru ea. Erau salarii la jucători, la angajaţi ai clubului, neplătite de 7-8 luni. Cel puţin am ameliorat situaţia, īnsă s-a ajuns din nou la 3-4 luni restante la jucători. Īn orice moment putem pierde jucătorii gratis. Vă dau exemplul lui Iliev şi Gargorov pe care īi putem pierde, deoarece Adrian Mititelu a spus că nu poate să le achite saliile restante", a afirmat Piţurcă.
Piţurcă a precizat că este foarte greu ca o singură persoană să susţină financiar un club precum Universitatea Craiova: "Şi Adrian Mititelu are dreptate cānd spune că nu mai are bani, pentru că de cinci ani este singur, a ţinut această echipă, īnsă cred că a greşit pentru că atunci cānd a avut bani poate nu a ştiut să-i investească aşa cum ar fi trebuit. Fac un apel către toţi oamenii politici să ajute această echipă, īn caz contrar riscăm să pierdem acest brand. E foarte greu ca o singură persoană să susţină un asemenea club. Cred că lui Adrian i se pun beţe īn roate şi de oamenii din Craiova, cu acel dosar pe care īl are la Fondul Proprietatea, pentru că mereu este amānat şi nici noi nu mai īnţelegem nimic. Voi merge persoanl la directorul acestei agenţii să văd care este problema dosarului. Sunt dispus să lupt pānă īn ultima clipă şi trag īncă un semnal de alarmă la oamenii care pot veni cu soluţii să ieşim din această criză. Voi merge din nou la oficialităţile oraşului, ale judeţului pentru a vedea ce putem face. Din păcate, ei vor dar spun că nu există nicio cale posibilă. Dacă s-ar rezolva probvema cu fondul am ieşi puţin din criză".
Piţurcă a declarat că Universitatea Craiova are o datorie de patru milioane de euro către stat. "Avem o datorie de patru milioane de euro către stat şi trebuie achitată urgent pānă īn luna martie. Dacă nu, Universitatea nu primeşte licenţa. Prioritatea este achitarea acestei datorii, apoi transferurile de jucători. O ultimă variantă ar fi ca suporterii să devină un fel de socios. Avem cei mai fanatici suporteri şi s-a văzut că au fost mereu aproape de echipă şi cu siguranţă vor fi şi acum. Īn momentul īn care am venit, Adrian Mititelu a spus că este dispus să vāndă 49 la sută din acţiunile clubului. Nu putem vorbi acum de transferuri de jucători. Am cerut sprijinul prietenilor de la Bucureşti, dar, din păcate, fiind criză, nu ne pot ajuta", a spus Piţurcă.
Tehnicianul oltenilor a afirmat că fundaşul Valerică Găman este de vānzare chiar şi pentru cluburi din Romānia. "Mulţi spun că ar fi soluţie vānzarea de jucători, īnsă īn cele trei luni de la sosirea mea, nu am fost contactat pentru niciun fotbalist. Am spus că singurul jucător netrasferabil īn Romānia este Valerică Găman. Īn acest moment, pentru o sumă bună, ne putem aşeza la masa trativelor şi cu cluburi din Romānia. Orice jucător poate fi īnlocuit. Să ştiţi că mi-am creionat jucătorii pe care īi avem īn vizor, nu ne costă milioane. Sunt jucători foarte buni, poate mai buni decāt mulţi fotbalişti străini īn vogă din Romania. Degeaba investim īn jucători şi avem probleme cu licenţa şi salariile. Am vorbit cu directorul de markenting şi am ajuns la concluzia că dacă vom reuşi să ieşim din această situaţie, de vara viitoare clubul se poate autofinanţa", a precizat Piţurcă. |
: 9 ( 1 ) - !
16-05: Nicolae NegrilÄ e categoric: āCraiova meritÄ eventul dupÄ 35 de ani cu vĆ¢rf Či Ć®ndesatā Nicolae NegrilÄ, 71 de ani, fostul mare jucÄtor al Craiovei Maxima, a spus pentru ProSport cÄ oltenii aČteaptÄ ca eventul sÄ revinÄ Ć®n BÄnie dupÄ o pauzÄ de 35 de ani.
Mihai Rotaru este pe cale sÄ aducÄ Ć®n BÄnie eventul ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
15-05: Programul etapei a 9-a din Liga 1 cu derby-ul Universitatea Craiova vs. U Cluj cap de afiČ Liga ProfesionistÄ de Fotbal (LPF) a dat publicitÄČii programul etapei a 9-a din playoff Či playout Ć®n Liga 1. Meciurile se vor disputa Ć®ntre 15 Či 18 mai.
Etapa va fi deschisÄ de duelul FC ArgeČ ā Rapid (vineri, 15 mai), Č ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
14-05: Universitatea Craiova a cĆ¢Čtigat Cupa RomĆ¢niei 2026! Universitatea Craiova a cĆ¢Čtigat finala Cupei RomĆ¢niei! Oltenii au fost mai inspiraČi la loviturile de departajare Či sperÄ cÄ vor reuČi sÄ facÄ eventul Ć®n weekend! "U" Cluj rÄmĆ¢ne cu un singur trofeu Ć®n vitrinÄ.
Ultimul ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
09-05: CFR Cluj ā Universitatea Craiova 0-0, ardelenii au rÄmas la 5 puncte de lider CFR Cluj Či Universitatea Craiova au remizat, scor 0-0, Ć®ntr-un duel din etapa a 8-a a play-off-ului. Ardelenii ies astfel din cursa pentru titlu, Ć®n timp ce U Cluj se poate apropia la un singur punct de echipa lui Filipe Coelho, dacÄ ardelenii o ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
04-05: Victorie dramaticÄ pentru Craiova cu Dinamo: gol decisiv Ć®n prelungiri Či distanČare Ć®n clasament Universitatea Craiova Ć®nvinge pe Dinamo BucureČti cu 2-1 Ć®n play-off-ul Ligii 1, dupÄ un gol marcat Ć®n prelungiri. Meciul a fost spectaculos, cu ocazii Či rÄsturnÄri de situaČie.
Startul confruntÄrii a fost unul alert, cu pri ... [ ] Stiri Universitatea Craiova
|
|