Craiova meniu:

Ion Crăciunescu: Ştiinţa şi Pandurii sunt executate

[ Interviuri ]
[ : 2010-03-23 ]
[ România ]
 3271 Fostul mare arbitru internaţional susţine că sistemul fotbalistic de la Bucureşti acţionează împotriva echipelor oltene din Liga I.

- Cele două echipe oltene din Liga I, Pandurii şi chiar Universitatea, au emoţii în privinţa retrogradării. Cum vedeţi finalul acestui campionat pentru aceste formaţii?
- Cred că au ajuns în situaţia de acum din vina lor, dar şi din a altora. E greu însă să departajez greşelile. Investitorii de la cele două formaţii, Mititelu şi Condescu, au făcut lucruri extraordinare. În ziua de astăzi, nu este uşor să ţii o echipă în Liga I în condiţiile în care resursele financiare sunt aşa cum... sunt. Cei doi finanţatori fac lucruri fantastice din acest punct de vedere. Pe de altă parte, aş mai spune că Mititelu, din prea mult suflet, a greşit. După episodul cu îndepărtarea nejustificată a lui Nicolo Napoli, a mai greşit şi cu politica de implementare a unor jucători cu experienţă în echipa aceea tânără a Craiovei, care părea formidabilă. Dincolo, Condescu a greşit când a renunţat la Cîrţu sau când a plecat Sorin de la echipă. După acest episod, Pandurii au avut alt randament în campionat. Pe de altă parte, mi se pare că sunt şi executaţi...

Fiul meu a greşit impardonabil

- Apropo de acest subiect, al „execuţiei“: Craiova a avut parte numai în acest retur de trei greşeli de arbitraj în defavoarea oltenilor...
- Trei greşeli enorme!
- Acestea au fost săvârşite de Augustus Constantin, de fiul dumneavoastră şi de Alexandru Deaconu.
- Nu mai este un secret că după acea greşeală a băiatului meu din meciul Gloria - Universitatea 2-1, el s-a dus la FRF şi a vrut să renunţe la arbitraj. Eu am avut cu el multe discuţii, vreo 20, după acel meci. Era într-o stare incredibilă! A greşit impardonabil, asta e.
- Vorbind, în general, de erorile de arbitraj împotriva Craiovei, Mititelu afirmă că sunt comenzi de la preşedintele Mircea Sandu. Ar putea fi aşa ceva?
- Nu ştiu de la cine sunt comenzile, dar sistemul acţionează. Vă spun sigur că acţionează 100 la sută!
- Împotriva Craiovei, deci...
- Nu ştiu dacă se vrea răul Craiovei sau se vrea să se ajute alte echipe în mod indirect, dar sistemul acţionează. Şi atunci lovesc în Craiova şi în Pandurii. Nu se pot explica altfel aceste greşeli. În şase etape, Craiova a avut parte de trei greşeli mari. Nu se poate aşa ceva!
- Cum vedeţi finalul cu cele două echipe oltene din Liga I?
- Cred că vor scăpa de retrogradare.

Ştiinţa este pe drumul cel bun

- Un cuvânt în plus despre echipa-fanion a oltenilor, Universitatea?
- Craiova este acum pe drumul cel bun. Dacă Mititelu va renunţa la Wotte, iarăşi face o mare greşeală. Mi se pare că Wotte, care a lucrat cu naţionala de tineret a Olandei, este antrenorul care trebuie acum Ştiinţei. Craiova se bazează pe un lot tânăr, iar olandezul ştie să lucreze cu un asemenea lot.
- Balaci spunea că Wotte nu prea cunoaşte lotul Craiovei!
- Normal. Noi vrem ca toate lucrurile bune să se facă repede, într-o lună sau două. Nu se poate! Şi dacă, Doamne fereşte, Craiova ar retrograda, nu cred că ar trebui să fie vreo problemă. Craiova are resurse şi, dacă ţine constant de această politică, lucrurile vor avea o finalitate bună. Chiar dacă Craiova va sta un an în Liga a II-a, eu zic că în doi-trei ani, cu lotul pe care îl are Universitatea, cu un asemenea antrenor ca Wotte şi aplicând constant politica de lot, Ştiinţa va urca până în vârful fotbalului românesc, va fi o forţă fotbalistică.

: 9 ( 1 ) - !



10-06-2014: Ilie Balaci știe ce-i lipsește echipei CS Universitatea Craiova pentru a fi în top
„Mai trebuie spectatori, stadion și ceva jucători“
Fostul mare fotbalist al Craiovei Maxima, Ilie Balaci, a vorbit, pentru GdS, despre revenirea Craiovei pe prima scenă a fotbalului românesc. „Marele Blond“ a precizat că es ...
[ ]

Interviuri

12-01-2014: Ion Velea, campion cu Universitatea Craiova în 1974, un om bogat în amintiri
În iunie 2014 se împlinesc 40 de ani de la cucerirea primului titlu de campioană din istoria Universităţii Craiova. Ion Velea, unul dintre eroii Ştiinţei de atunci, a povestit în cadrul emisiunii „Ora de sport“, de la Gazeta ...
[ ]

[ Alexandru VIRTOSU ]
Interviuri

10-11-2013: Universitatea Craiova prin ochii unui suporter alb-albastru din Germania
„În Germania un investitor nu poate să spună: asta e echipa mea şi o las moştenire lui fiu-meu“
George Cordoş are 37 de ani şi e profesor de franceză în Wuppertal. De la 13 ani a emigrat împreună cu fami ...
[ ]

Interviuri

18-05-2013: "Craiova, tot cu Mititelu? Masochism maximal!"
Interviu cu Sorin Cârțu despre noua "Știința"

„Mititelu mi-a sabotat munca”
- Când aţi făcut cunoştinţă cu Adrian Mititelu?
- Nu am avut niciodată o relaţie de prietenie. ...
[ ]

Interviuri

05-02-2013: Mariko Douda: M-as întoarce oricând la această minunată echipa
Unul dintre cei mai iubiţi jucători de la Craiova, Mariko Douda de-abi aşteaptă ca echipa Craiovei să revină în campionat şi declară că nu ar spune nu unei reveniri printre alb-albaştrii.

...
[ ]

Interviuri

Meditatii

Username:
Parola:
  Am citit si sunt de acord cu politica de confidentialitate a website-ului.

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori
© Universitatea Craiova .eu
4 august 2001 - 25 mai 2026

Dictionar   Meditatii