|
Craiova meniu:
|
Beldeanu împlineşte astăzi 58 de ani
 Cariera fotbalistică a lui Aurel Beldeanu a început în Bucureşti, el fiind născut în Ilfov (pe 5 martie 1951, la Dobroeşti - Fundeni). A debutat în Divizia A la Progresul, acolo unde a făcut şi primii paşi în fotbal, după care a plecat în provincie, la nou-promovata CSM Reşiţa. Începând din sezonul 1976/1977, Beldeanu a jucat pentru Universitatea până în sezonul 1984/1985, fiind perioada cea mai fastă din cariera lui de fotbalist. A câştigat două titluri de campion (1980, 1981), patru Cupe ale României (1977, 1978, 1981, 1982) şi a fost semifinalist al Cupei UEFA (1983). Şi-a încheiat cariera de fotbalist la Chimia Râmnicu Vâlcea, ultimul meci în prima ligă fiind pe 30 aprilie 1986, Chimia Râmnicu Vâlcea - Steaua 0-4. În Divizia A a contabilizat 353 de meciuri, 44 de goluri marcate. În perioada în care a fost la Progresul şi la Universitatea, fostul mare fotbalist al Craiovei Maxima a jucat şi în echipa naţională 19 partide oficiale, înscriind un gol.
În cupele europene, Aurică Beldeanu a jucat (numai cu Universitatea Craiova) în 28 de partide internaţionale, marcând cinci goluri în meciurile oltenilor cu Dinamo Moscova, Leeds United, Inter Milano, BK Copenhaga şi Zelezniciar Sarajevo. Dintre acestea, în opinia lui Beldeanu, cele mai frumoase goluri sunt cel de la Leeds (1979, în deplasare, meci din Cupa UEFA), şi cel de la Craiova, cu Zelezniciar (1984, Cupa UEFA). Golul de la Leeds a rămas în istorie deoarece atunci s-a petrecut şi o premieră pentru fotbalul românesc: Universitatea a eliminat o echipă din Anglia. Iar golul meu a fost, într-adevăr, frumos. De fapt, fără modestie, toate golurile mele au fost frumoase, înscrise cu şuturi din afara careului mare. Vorbind despre golul de la Leeds, am de povestit un cancan, de culoare... La Leeds, am vrut să trimit puternic mingea în tribună pentru a trece timpul. Şi s-a dus direct în vinclu! Am lovit-o însă perfect şi a ieşit un gol senzaţional..., a povestit, peste ani, Aurel Beldeanu (fragment din cartea Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima). |
: 9.5 ( 2 ) - !
15-11-2024: Sorin CĂŽrČu a revenit ĂŽn conducerea UniversitÄČii Craiova Sorin CĂŽrČu a revenit ĂŽn conducerea UniversitÄČii Craiova. Marea legendÄ a clubului din BÄnie a primit un post onorific ĂŽn organigrama actualÄ a clubului.
Chiar de ziua lui de naČtere, Sorin CĂŽrČu a primit postul de preČed ... [ ] Craiova Maxima
05-08-2021: Nae Ungureanu a fost externat Fostul component al Craiovei Maxima, Nae Ungureanu, a pÄrÄsit patul de spital ĂŽn cursul dimineĹŁii de 4 august, dupÄ aproape o sÄptÄmânÄ de tratament Ĺi atentÄ supraveghere. Pe fondul temperaturilor ridicate, âRoĹuâ suferise un acciden ... [ ] Craiova Maxima
06-04-2021: 38 de ani de la semifinala de CupÄ EuropeanÄ cu Benfica AstÄzi, 6 aprilie 2021, se ĂŽmplinesc 38 de ani de când Universitatea Craiova evolua ĂŽntr-o semifinalÄ de CupÄ EuropeanÄ, premierÄ ĂŽn fotbalul românesc. âN-am avut niciodatÄ o echipÄ atât de mareâ, titra presa la acea vreme.
... [ ] Craiova Maxima
01-04-2021: Omagiu adus pÄrintelui Craiovei-Maxima AstÄzi, 1 aprilie 2021, se comemoreazÄ 7 ani de când ne-a pÄrÄsit profesorul Corneliu Andrei Stroe. VeČi rÄmâne mereu ĂŽn inimile alb-albastre!
A fost unul dintre artizanii Craiovei Maxima. S-a aflat ĂŽn conducerea clubului Uni ... [ ] Craiova Maxima
26-03-2020: CâtÄ dreptate aveai, CosticÄ! CosticÄ ČtefÄnescu, fostul fundaČ al Stelei Či al UniversitÄČii Craiova, ar fi ĂŽmplinit astÄzi 69 de ani.
Ioan ChirilÄ l-a asemÄnat cu un diplomat âcare pare sÄ-Či fi uitat valiza pe vreo masÄ de conferinČÄ, la Genev ... [ ] [ Florea Adrian ] Craiova Maxima
|
|