11
22
Craiova meniu:

2007/2008 - Etapa 10

Campionat: Program | Clasament | Imagini | Evolutie tur | Evolutie retur | Cupa Romaniei | Tur: U Craiova-Farul 4-0 | Poli Iasi-U Craiova 2-1 | U Craiova-CFR Cluj 1-3 | Pandurii-U Craiova 2-0 | U Craiova-Un.Urziceni 0-1 | Rapid-U Craiova 2-0 | U Craiova-UTA 0-1 | Vaslui-U Craiova 2-0 | U Craiova-Dacia 1-0 | Gl.Bta-U Craiova 0-1 | U Craiova-U Cluj 1-1 | Otelul-U Craiova 2-1 | U Craiova-Poli Tim 2-1 | U Craiova-dinamo 1-1 | Stiaua-U Craiova 1-0 | U Craiova-Gl.Bz 3-1 | Ceahlaul-U Craiova 1-0 | Retur: Farul-U Craiova 3-1 | U Craiova-Poli Iasi 2-1 | CFR Cluj-U Craiova 4-1 | U Craiova-Pandurii 1-0 | Un.Urziceni-U Craiova 2-2 | U Craiova-Rapid 1-1 | UTA-U Craiova 0-1 | U Craiova-Vaslui 2-1 | Dacia-U Craiova 1-2 | U Craiova-Gl.Bta 1-1 | U Cluj-U Craiova 2-0 | U Craiova-Otelul 1-1 | Poli Tim-U Craiova 1-3 | dinamo-U Craiova 4-4 | U Craiova-Stiaua 1-2 | Gl.Bz-U Craiova 1-0 | U Craiova-Ceahlaul 3-2 | Retrospectiva |

GLORIA BISTRITA UNIVERSITATEA CRAIOVA
0 1


Minune!

Craiova a batut la Bistrita! Craiova a batut la Bistrita! Ii vine cuiva sa creada? Echipa asta, Universitatea Craiova, care ne mananca ficatii de ani buni, care ne face varza cu carnati, mititei fara mustar, tocanita de fiere extinsa pan'la pancreas, a castigat unde? Tocmai la Bistrita? La nea Jean acasa? Nu se poate!
Cum? In 10 oameni din minutul 30? Eliminat capitanul? A inscris in inferioritate? A mai avut ocazii? Vorbim de Craiova? Agentia 007, echipa pacii, 7 infrangeri consecutive - nou record in istoria clubului - 8 infrangeri consecutive daca adaugam si meciul pierdut din Cupa Romaniei? Craiova a batut la Bistrita?
Si a inscris cine? Hai, ca e prea gogonata! Ubei? Uuu, bei, tu ma minti! Cum sa dea gol Wobay?
Da! Craiova a batut la Bistrita, jucand in 10 oameni din minutul 30, eliminat fiind capitanul de echipa, iar golul victoriei a fost inscris in inferioritate numerica de leonezul Wobay, cel care, desi platit regeste si cu o reclama consistenta in spate, nu reusise sa inscrie nici un gol pentru Universitatea pana azi!
Numai sa nu luam iar campionatul! :D

Adrian



Gloria Bistrita - Universitatea Craiova 0-1 (0-1)
Gloria Bistrita: 12.Tatarusanu - 24.Matei, 25.Toma, 19.Abrudan, 8.Sepsi - 5.Caju (17.Bad '57), 27.Dumitra (21.Nalati '46), 28.Ragipovici, 16.Dobre - 7.Coroian (11. Hadzibulici'15), 9.Tilinca. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabau.
Universitatea Craiova: 23.Bornescu - 18.Dananae, 6.Stoica, 7.Ciuca, 4.Mitchell - 20.Dina (32.Lutu '77), 29.Gargalie, 27.Rose - 11.Tanasa, 10.Costea (2.Barboianu '66), 77.Wobay (19.Velcovici '62). Antrenor: Daniel Mogosanu.
Cartonase galbene: Dobre '27 / Dina '39, Mitchell, Lutu '90+1
Cartonas rosu: Ciuca '31



S-a trezit Craiova!

Stiinta a reusit a doua victorie consecutiva. Oltenii au jucat mai mult de o ora in inferioritate numerica, dar Gloria a avut un penalty neacordat.

Gloria a clacat acasa in fata oltenilor lui Mogosanu, desi a jucat mai bine de o ora cu un jucator in plus. Mai mult, Craiova a marcat in inferioritate numerica.

Scapati de complexul Agentului 007- "Ciuca batailor", odata cu succesul de etapa trecuta cu Dacia, "mititeii" Craiovei incep meciul cu un tupeu specific oltenesc. Stoica arunca o torpila de la 40 de metri, pe care Tatarusanu o prinde in doi timpi. E primul semn de alarma! Liderul gazdelor, Coroian, pleaca insa de pe teren direct cu ambulanta spre spital dupa ce a fost faultat in careu de Bornescu, dar arbitrul Florin Marcu e legat la ochi si nu acorda penalty. Gloria are sansa primului gol abia dupa o jumatate de ora de joc, la cateva secunde dupa eliminarea lui Ciuca. Dobre calca balonul pentru Sepsi (32), care de la 25 de metri ia la ochi bara lui Bornescu. Craiova raspunde imediat sec. Costea centreaza de pe dreapta, Dan Matei e visator in cinci metri de propria poarta, suficient pentru a fi pacalit de Wobay (37), care trimite cu "siretul" balonul in plasa. E 0-1 si primul gol al atacantului din Sierra Leone in tricoul Stiintei. Bistritenii au totusi sansa egalarii cu cateva secunde inainte de pauza, cand Matei isi poate spala pacatul de la golul Craiovei, dar trimite mingea cu capul peste poarta lui Bornescu din numai sase metri!

Bistrita sufera si cu un om in plus, iar lipsa "creierului" Coroian ii chinuie pe "vampiri", care nu leaga pasele decat pana in 25 de metri de poarta lui Bornescu. Mogosanu isi schimba "aripile", Wobay si Costea, dar nu renunta la naravul contraatacului. Tocmai asa ajunge Gargalie la 11 metri de Tatarusanu, insa e blocat salvator de Toma. Timpul nu mai e aliatul bistritenilor, care dau in boala precipitarii. Si totusi, Bad (83), Tilinca (85) pot fura un punct Craiovei, dar bara, la primul, si Bornescu, la al doilea, sunt stavilele Gloriei spre o remiza.



Universitatea Craiova a obtinut al doilea succes consecutiv

Cu o singura victorie in opt etape, Universitatea Craiova se afla intr-o puternica revenire de forma, obtinand, vineri, la Bistrita, a doua victorie consecutiva din aceasta editie de campionat. Juvetii au marcat unicul gol al intalnirii prin Julius Wobay in minutul 37. 

Echipa pregatita de Daniel Mogosanu a ramas in inferioritate numerica in minutul 31, cand capitanul Madalin Ciuca a primit cartonasul rosu direct, dupa ce l-a faultat in pozitie de ultim aparator pe Cosmin Tilinca. Desi se astepta un iures al bistritenilor la poarta lui Bornescu, cei care au modificat tabela au fost craiovenii.

Florin Costea a patruns pe dreapta in minutul 37, a pasat in fata portii de unde internationalul din Sierra Leone Julius Wobay a reluat pentru 1-0, aceasta fiind prima sa reusita in Liga 1.

Gazdele au controlat partea secunda, insa au avut in fata un portar Mircea Bornescu aflat in mare forma, acesta parand toate actiunile periculoase ale bistritenilor.

De notat accidentarea serioasa a jucatorului Cristi Coroian de la Gloria Bistrita, acesta incheind jocul inca din minutul 16. Transportat la spitalul din localitate, Coroian a primit diagnosticul de 'fractura de coasta cu strapungere de pleura'.




Diagnostic Coroian: patru coaste rupte!
Accidentare groaznica a lui Cristian Coroian, în meciul Gloria Bistrita - Univ. Craiova. Dupa 13 minute de joc, portarul Bornescu iese din poarta, rateaza mingea, dar pune talpa pe pieptul veteranului bistritean, care a fost imediat transportat la spital. Acolo, s-a descoperit ca atacantul Gloriei are patru coaste rupte si pleura plamânului drept perforata. În cel mai bun caz, Coroian nu va reveni pe teren decât anul viitor!



Declaratii

Adrian Mititelu: "Avand in vedere cate ghinioane am avut pana acum, era normal sa avem si noroc"
Patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, vineri, dupa victoria, cu scorul de 1-0, din meciul cu Gloria Bistrita, ca era normal ca echipa craioveana sa aiba si noroc, avand in vedere ghinionul pe care l-a avut pana in prezent.
"A fost o victorie muncita, obtinuta in conditii foarte grele pentru noi. O victorie obtinuta din daruire si din putina sansa, insa este meritata. Avand in vedere cate ghinioane am avut pana acum, era normal sa avem si putin noroc. E o victorie care ne va propulsa intr-o forma mai buna si ne va aduce in situatia in care sa avem obiectivul mai serios", a spus Mititelu. 
Intrebat daca le va acorda prime speciale jucatorilor, Mititelu a amintit ca acestia pot obtine la astfel de recompense doar daca Universitatea Craiova va juca in Cupa UEFA. "Jucatorii nostri nu au nevoie de prime fiindca au salarii foarte mari si platite la zi. O sa ia prima atunci cand o sa fim pe un loc care sa ne permita sa jucam in Cupa UEFA. Noi incercam, daca am fost agentul 007 acum o sa fim agentul 777 consecutiv", a precizat Mititelu. 

Ilie Balaci
La randul sau, managerul general Ilie Balaci a declarat ca toata conducerea clubului asteapta de acum victorii de la echipa. "A fost un meci foarte dificil. Aceste trei puncte nu inseamna nimic daca nu exista continuitate. Ne trebuie alte 3 puncte cu Clujul ca sa putem continua mult mai linistiti. Sanse sunt, tot timpul", a spus Balaci.
Balaci a declarat ca regreta incidentul in urma caruia Cristian Coroian a suferit fracturi la patru coaste. "Imi pare rau de Coroian pentru ca este un jucator extraordinar. L-am urmarit si la Bistrita si la Cluj. Sper sa nu fie nimic grav si sa continue", a mentionat Ilie Balaci. 

Daniel Mogosanu
Antrenorul Daniel Mogosanu a declarat ca echipa este "pe drumul cel mai bun". "Sunt nespus de bucuros pentru rezultat. Avem o perioada, in ultimele jocuri, in care echipa a aratat un plus ca joc. Am anticipat ce urma sa joace astazi Bistrita, ca si la Vaslui, dar astazi am stiut ce sa facem. Ma bucur nespus pentru aceste trei puncte. Suntem pe un drum bun, foarte bun chiar. Suntem pe drumul pe care Craiova si l-a propus in aceasta editie de campionat. Nu-mi ramane decat sa-mi felicit jucatorii pentru taria de care au dat dovada pentru ca am jucat in 10 jucatori si au reusit sa duca jocul la bun sfarsit", a spus Mogosanu.

Lucian Mitu: "Am fost singurul care am crezut"
Entuziasmat la finalul partidei cu Gloria Bistrita, castigata de Universitatea Craiova cu scorul de 1-0, vicepresedintele oltenilor, Lucian Mitu, a declarat ca nu s-a inselat de doua etape cand a spus ca jocurile cu Dacia Mioveni si cel de astazi vor fi ale „juvetilor". "De doua saptamani le-am zis jucatorilor ca vor castiga si cu Dacia Mioveni si cu Gloria. Am reusit sa-i montam din toate punctele de vedere, iar acesti copii au aratat ca au caracter si si-au revenit atat psihic, cat si fizic. Fara a avea antrenor, jucatorii Universitatii Craiova si-au luat revansa fata de toti si le-au dat peste nas celor care i-au hulit si injurat ca nu au valoare. 
Universitatea Craiova a avut nevoie de doua meciuri, pentru a scapa de acel cosmar, iar acum cred ca nu vom trai cu apa la gura. Am iesit din acea zona si sper sa nu ne oprim. Nu vorbesc de obiective marete, doar le multumesc fotbalistilor, in special lui Mircea Bornescu. A fost fantastic in poarta, iar Wobay a spart gheata. Niciodata nu e prea tarziu", a declarat Lucian Mitu.

Bornescu: "Vrem suporterii alaturi de noi"
Portarul Universitatii Craiova, Mircea Bornescu, a declarat, la Telesport, dupa incheierea partidei castigate de echipa sa, 1-0 cu Gloria Bistrita, ca dupa acest rezultat spera intr-o revenire a fanilor pe stadion, aproape de "juveti".
"A fost un meci foarte greu, am muncit pentru victoria asta si cred ca am meritat-o. Sunt multe de spus despre jocul nostru dar consider ca cei care sunt in masura vor comenta evolutiile noastre. Noi, jucatorii, ne dorim din suflet ca oamenii care ne sustin, suporterii nostri, sa vina alaturi de noi", a declarat "Pepe" Bornescu.

Meditatii

Username:
Parola:
  Am citit si sunt de acord cu politica de confidentialitate a website-ului.

Creare cont nou - Trimitere parola
Comentarii - Utilizatori
© Universitatea Craiova .eu
4 august 2001 - 16 aprilie 2026

Dictionar   Meditatii